O viață în cătușe. Moarte stupidă după 44 de ani de detenție

Americanul William Garrison , de 60 de ani, a murit în închisoare după 44 de ani de detenție, cu 23 de zile înainte de a fi eliberat. A fost confirmat pozitiv după deces.

William Garrison a fost condamnat pentru crimă de gradul întâi, după ce a împușcat mortal o persoană în timpul unui jaf armat din 1976. În momentul în care a făcut crima, Garrison avea numai 16 ani.

După ce a fost declarată pandemia de coronavirus, autoritățile au vrut să-l elibereze condiționat pe William, dar acesta a refuzat. Nu a vrut să simtă că e permanent urmărit și a dorit să-și efectueze toată condamnarea ca, apoi, să fie un om liber.

„Au încercat să-l elibereze condiționat la începutul acestui an, dar el a refuzat să părăsească închisoarea”, a declarat Chris Gautz, un purtător de cuvânt al departamentului.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu a vrut să fie în libertate condiționată, a vrut să aștepte și să iasă complet liber, în septembrie”, a spus Gautz.

„Ne-am întors la el și i-am spus că dorim totuși să-l punem în libertate, având în vedere că are o vârstă și este vulnerabil”, a mai spus Gautz.

Văzând că situația se deteriorează pe z ice trece, criminalul a acceptat oferta.

Departamentul a cerut parchetului să renunțe la perioada obligatorie de așteptare de 28 de zile, dar Garrison a murit după cinci zile, pe data de 13 aprilie, înainte ca parchetul să comunice vreun răspuns.

„Am făcut tot ce am putut pentru a-l elibera”, a spus Gautz.

„Nu a avut niciun simptom, iar personalul nostru de asistență medicală, care merge din celulă în celulă și verifică starea de sănătate a deținuților, a spus că el era bine”, a dezvăluit Gautz.

Garrison a fost confirmat pozitiv după deces, când i s-a făcut testul pentru COVID-19, potrivit cancan.ro