Evenimentul Zilei > International > O țară din Europa renunță la restricțiile impuse în timpul pandemiei. De ce nu mai este coronavirusul o sperietoare
O țară din Europa renunță la restricțiile impuse în timpul pandemiei. De ce nu mai este coronavirusul o sperietoare

O țară din Europa renunță la restricțiile impuse în timpul pandemiei. De ce nu mai este coronavirusul o sperietoare

Pentru că au avut o campanie de vaccinare reușită, oficialii din Danemarca au decis să renunța la foarte multe restricții ce fuseseră adoptate în pandemie.

Danemarca a renunțat, începând de vineri, la aproape toate restricţiile anti-Covid. Astfel, locuitorii acestei țări pot revin la viaţa de dinainte de pandemie. După cum au decis autoritățile de la Copenhaga, danezii nu mai trebuie să poarte măşti de protecţie, nu mai au nevoie de paşaport sanitar, angajaţii firmelor revin în birouri, iar concertele pot fi organizate în prezenţa a zeci de mii de fani, conform Agerpres.

Danezii spun că meritul este legat de reușita campaniei de vaccinare

„Cu siguranţă suntem în avangardă noi, cei din Danemarca, deoarece nu mai avem nicio restricţie, am trecut de cealaltă parte a curbei pandemiei graţie implementării campaniei de vaccinare”, a declarat Ulrik Orum-Petersen, promotor în cadrul Live Nation.

Această companie, care se ocupă de organizarea spectacolelor, a programat un concert sold-out cu 50.000 de spectatori, o premieră pentru Europa, unde multe ţări sunt în continuare afectate de restricţii. Pe 4 septembrie, Live Nation organizase deja un prim festival la Copenhaga, denumit „Revenirea la viaţă” şi care a reunit 15.000 de persoane.

„Să mă aflu în mulţime, să cânt la fel ca înainte, toate aceste lucruri aproape m-au făcut să uit de COVID-19 şi de tot ce am trăit în ultimele luni”, a declarat Emilie Bendix, o tânără de 26 de ani, prezentă la eveniment

Introdus în luna martie pentru a facilita ieșirea din pandemie, paşaportul corona nu mai era obligatoriu în Danemarca decât în cluburile de noapte de la 1 septembrie, însă şi această restricţie va fi anulată începând de vineri.

„Virusul va circula şi îi va găsi pe cei care nu sunt vaccinaţi”

„Obiectivul nostru este libera circulaţie, iar ceea ce se va întâmpla este faptul că şi virusul va circula şi îi va găsi pe cei care nu sunt vaccinaţi”, a spus medicul epidemiolog Lone Simonsen, profesoară la Universitatea Roskilde.

Danemarca nu a întâmpinat dificultăţi în a-şi convinge populaţia în privinţa beneficiilor aduse de vaccinare. Rezultatul: 73% dintre cei 5,8 milioane de danezi sunt în prezent vaccinaţi cu schemă completă, iar acest procent este de 96% în rândul rezidenţilor de peste 65 de ani „Dacă virusul nu mai este o ameninţare pentru societate, acest lucru se întâmplă exclusiv datorită vaccinurilor”, a explicat Lone Simonsen.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: