O studentă a murit, alți doi sunt în stare critică după ce au ”zburat” cu mașina

O studentă a murit, alți doi sunt în stare critică după ce au ”zburat” cu mașina

Accident cumplit pe Autostrada Vestului. O studentă la Medicină a murit pe loc, doi tineri au fost grav răniți, iar bucăți din mașina lor au ajus împrăștiate pe zeci de metri.

O mașină s-a răsturnat la coborârea de pe A1 către Lipova, luni dimineață. Autoturismul în care se aflau trei studenți a pătruns cu viteză excesivă în curbă, șoferul a pierdut controlul volanului, astfel că mașina pur și simplu ”a decolat” și a zburat pe dealul din vecinătate. De aici s-a rostogolit în șanțul pluvial de la marginea autorstrăzii, apoi a mai alunecat, preț de zeci de metri, cu roțile în aer.

Bucăți din caroserie au fost împrăștiate pe o suprafață impresionantă. În urma accidentului, o tânără de 23 de ani, studentă la Medicină, a murit pe loc.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ceilalți doi ocupanți ai mașinii, o altă tânără și un tânăr, de 22, respectiv 24 de ani, s-au ales cu răni grave. Un  elicopter SMURD a intervenit la locul accidentului pentru a acorda primul ajutor, întrucât echipajul se află în zbor cu un pacient chiar deaspura zonei.

Sursa foto: ISU Timiș