Editura Evenimentul si Capital

O şansă la viaţă după o operaţie riscantă

33127911f7c3d73a146a57e49df7a3a4
Autor: | | 0 Comentarii | 0 Vizualizari

La 25 ani, Andreia Gabriela Bud din Birda,judeţul Timiş, internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, spune că s-a născut practic a doua oară. De peste şase ani, ea era ţintuită la pat, bolnavă de lupus eritematos sistemic, osteoproză multiplă, fără funcţii renale, ţinută în viaţă doar prin cele patru dialize zilnice.

Nenorocirile au lovit-o în lanţ începând din 2002, când era elevă în clasa a XII-a, nerăbdătoare să se înscrie la o facultate de ştiinţe economice din Timişoara. „Mi se umflau picioarele, genunchii, degetele, se înroşeau şi mă dureau cumplit”, povesteşte acum tânăra. Medicii au tratat-o iniţial de reumatism articular, dar după un an, în urma unor investigaţii mai amănunţite, au descoperit că are lupus eritematos sistemic, o boală autoimună. I s-a prescris tratament forte cu cortizon, care cu timpul i-a distrus rinichii, dar şi articulaţiile, şoldurile. „M-am înscris pe listă, aştept şi acum” Părinţii au încercat disperaţi, în mai multe spitale din ţară, o şansă pentru salvarea Andreiei. „Am încercat să mă operez la Timişoara, dar mi-au spus că oasele sunt prea poroase, că am osteoporoză şi se sparg dacă mă operează. Voiam să merg, am încercat apoi la Cluj, la Tîrgu Mureş, dar deja începusem dializa şi nu au vrut să mă opereze decât după transplantul renal. M-am înscris pe listă, aştept şi acum”, zâmbeşte stins Andreia. După ce a citit, în această toamnă, un interviu cu şeful centrului de medicină hiperbară din Constanţa, doctorul Bogdan Ion, Andreia a tras speranţa că necroza septică de cap femural la ambele picioare i se poate vindeca prin oxigenoterapie. Era însă prea tîrziu. „Domnul doctor mi-a spus că boala mea este prea avansată şi singura soluţie ar fi totuşi o operaţie de protezare a şoldului. A căutat şi medicul chirurg ortoped, l-a recomandat pe şeful clinicii de ortopedie de la spitalul din Constanţa, Marius Enescu, singurul din ţară care a fost de acord să mă opereze”, spune fata. „Nu-mi vine să cred că se poate mişca” Şi astfel, Andreia a ajuns cu mama ei la Constanţa, unde a fost operată, cu succes, în urmă cu două săptămâni. „Ieri mi-au scos aţele şi azi plecăm acasă. Urmează să mă întorc primăvara viitoare pentru operaţia la şoldul drept”, explică Andreia. Ceea ce e surprinzător este că acum, după şase ani de chinuri cumplite, pe Andreia nu o mai dor picioarele de loc. Imediat după operaţie a făcut 12 şedinţe de oxigenoterapie la centrul de medicină hiperbară din Constanţa, unde a intrat în grija doctorului Bogdan Ion. „Nu-mi vine să cred că după atâţia ani, după această operaţie riscantă şi după câteva şedinţe de oxigenoterapie, Andreia nu are nicio durere şi se poate mişca”, spune, printre lacrimi, Nina Dub, mama tinerei. Muşchii i s-au atrofiat „Nu are cum să o mai doară, dacă intri imediat la hiperbară, reduci gradul de edem imediat şi automat, scăzând edemul, intră şi antibioticele mult mai repede în organism, se vindecă mult mai repede”, explică Iulia Nicolau, studentă în anul IV la medicină, care o supraveghează zilnic pe Andreia când este transportată la exigenoterapie. Doctorul ortoped Marius Enescu îi face externarea, o sfătuieşte să folosească bastoane care se sprijină sub barţ, să calce uşor, doar pe piciorul neoperat, următoarele trei patru luni. Până când vine la cealaltă operaţie, trebuie să facă fizioterapie, pentru că muşchii i s-au atrofiat. „Eu cred că Andreia va putea să meargă pentru că este tânără şi, până când i se va găsi un rinichi, trebuie să facă dializă în continuare”, se arată optimist medicul Marius Enescu. CITIŢI ŞI: Medicina hiperbară, în afara nomenclatorului

CUTREMUR in televiziunea din Romania! A demisionat, acum cateva minute! Mesaj transant al vedetei TV

Pagina 1 din 1
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Viata

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI