O recesiune fără precedent amenință UE. „Zona euro s-ar putea fragmenta”, avertizează BCE

O recesiune fără precedent amenință UE. „Zona euro s-ar putea fragmenta”, avertizează BCE

Recesiunea care începe să se facă simţită în întreaga Europă va aduce o contracţie cuprinsă între 5 şi 12% pentru anul acesta, conform estimării Bîncii Centrale Europene, care avertizează că există ub "risc de fragmentare a zonei euro". Banca Centrală Europeană anunță, însă, că este decisă să facă tot ceea ce va fi necesar. Toate informațiile vin din ziarul belgian L'Écho

“Așa cum era de așteptat, Banca Centrală Europeană (BCE) și-a menținut ratele de politică cheie neschimbate. Prin urmare, rata sa de depozit rămâne la -0,5%.

BCE a declarat că este „gata” să consolideze răscumpărarea masivă a datoriilor (PEPP), decisă în martie, în sumă de 750 de miliarde de euro, pentru a atenua impactul economic al pandemiei coronavirusului. Banca, care consideră că PEPP este în prezent cel mai bun instrument pentru a face față crizei, își va continua achizițiile atât timp cât durează criza și cel puțin până la sfârșitul acestui an

O nouă serie de operațiuni de refinanțare pe termen lung (PELTRO) va fi realizată pentru a sprijini condițiile de lichiditate în sistemul financiar al zonei euro și pentru a ajuta la menținerea funcționării corespunzătoare a piețelor monetare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Instituția monetară și-a relaxat în continuare operațiunile de finanțare destinate băncilor, în condiții excepțional de favorabile, pentru a stimula distribuirea creditelor.

În declarația emisă joi în jurul orei 13:45 GMT, după întâlnirea guvernatorilor, BCE a mai spus că va plăti și mai bine băncile care își împrumută lichiditățile. Acum va remunera în proporție de 0,5% băncile care participă la operațiunile sale de refinanțare pe termen lung (TLTRO) și chiar 1% pentru lichiditatea dedicată împrumuturilor pentru întreprinderi și gospodării.

Fără Operațiuni Monetare cu Valori Mobiliare”

În cadrul conferinței de presă, Christine Lagarde, președintele BCE, a declarat că „instituția monetară este hotărâtă să facă tot ce este necesar în cadrul mandatului său pentru a susține cetățenii din zona euro în această perioadă extrem de dificilă".

În ceea ce privește recursul la „operațiuni monetare cu valori mobiliare” (OMT), pe care unii economiști le-au recomandat și care ar fi făcut posibilă achiziționarea de obligațiuni fără limită emise de statul italian, ea a precizat că „situația actuală nu corespunde cu cea din momentul în care au fost proiectate „OMT-urile”.

În ceea ce privește achizițiile posibile de ”junk bonds”, a precizat că Consiliul „nu a dezbătut o modificare a cadrului de eligibilitate pentru APP (programul de achiziție de active) în acest moment".

Christine Lagarde a reiterat apelul Consiliului de conducere adresat liderilor politici din zona euro pentru a „depune eforturi suplimentare pentru pregătirea și susținerea redresării”.

Din acest punct de vedere, ”salutăm acordul încheiat de Consiliu privind crearea unui fond de recuperare chemat să răspundă la această criză fără precedent".