O prestigioasă publicație din Israel, care preia informații din EVZ, dezvăluie cum operează profesioniștii de la Black Cube. Firma de investigații susține acum că ar fi fost angajată de Guvern

O prestigioasă publicație din Israel, care preia informații din EVZ, dezvăluie cum operează profesioniștii de la Black Cube. Firma de investigații susține acum că ar fi fost angajată de Guvern

Unul din cele mai prestigioase siteuri de știri din Israel și Orientul Mijlociu preia informațiile publicate de Evenimentul Zilei în scandalul spionării șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, de către angajați ai firmei private de investigații Black Cube din Israel. Declarațiile de presă ale firmei israeliene fondată de foști lucrători ai Mossadului se bat cap în cap. Acum BC spune că ar fi spionat la solicitatea unor ”agenții guvernamentale”. La rândul spu, Ynetnews.com detaliază felul în care operează Black Cube.

Ynetnews.com pleacă de la materialele publicate zilele trecute de Evenimentul Zilei – care a oferit cititorilor săi detalii importante despre acest caz și despre cum lucrează impresionanta companie de ”intelligence” Black Cube înființată de foști experți din Mossad - și explică și mai în amănunt cum acționează angajații BC.

Firma israeliană a debutat ca un parteneriat între mai mulți foști colegi de muncă, devenind în relativ scurt timp o temută companie de investiații care are în componență reputați profesioniști în informatică și redutabili agenți secreți. Compania are două sedii centrale – unul în Israel, altul în Marea Britanie – iar contractele sale sunt de ordinul milioanelor de dolari, în condițiile în care reușește să rezolve cazuri penale sau dispute financiare extrem de încâlcite, scrie Ynetnews.com

"Ideea de bază a acestei companii ar fi toată lumea din zona afacerilor are unul sau mai multe schelete în dulap iar ei știu cel mai bine cum să ajungă la aceste schelete", a declarat un client Black Cube pentru Ynetnews.com . "Cu cât se îmbogățesc mai repede, cu atât este mai probabil ca ei să aibă mai multe de ascuns. mai repede se îmbogățească, cu atât mai probabil este că ei să aibă ceva de ascuns. Și există întotdeauna cineva dispus să vorbeascp: amanta unuia dintre directori, un angajat nemulțumit, cineva care a fost discriminat etc. Trebuie doar să găsească acea persoană are un interes să dezvăluie aceste secrete. Asta e treaba lor", mai dezvăluie sursa citată. Clienții vor discreție maximă în ceea ce-i privește, așa că de multe ori agenții care investighează cazul habar n-au pentru cine lucrează. Printre clienții cunoscuți – ale căror nume au fost publicate de presă – se numără milionarul britanic Vincent Tchenguiz, mai multe bănci din Israel, diverși oligarhi, diverse case se avocatură, Nochi Dankner, om de afaceri isralian etc.

Ne puteți urmări și pe Google News

Surse judiciare au afirmat că unul dintre cei doi ar fi recunoscut în faţa anchetatorilor că a accesat conturile de e-mail ale tatălui şefei DNA, Codruţa Kovesi şi ale încă două dintre rudele acesteia de unde a copiat mai multe date şi informaţii. Pe lângă acestă operaţiune Ron Wiener si David Geclowicz ar fi strâns date sensibile şi despre alte 20 de persoane apropiate Guvernului.

Despre cei doi angajati ai firmei Black Cube, Ron Weiner, cetăţean israelian şi David Geclowicz care este cetăţean belgian, ziarul Israel Hayom a scris pe data de 7 aprilie că “şi-au facut stagiul militar în unitatea de intelligence 8200 a armatei israeliene si au lucrat cu Mossad-ul în trecut”, potrivit gandul.info.

Unitatea 8200 a Tzahal, aşa cum este numită armata israeliană este o unitate de intelligence de elita care se ocupă de interceptarea comunicaţiilor, colectarea de informaţii din mediul online şi dar şi cu criptarea şi decriptarea acestora. 8200 are câteva mii de angajaţi şi este replica israeliană a mai cunoscutei NSA, din Statele Unite şi face parte din ”Israel Defense Forces”.

Firma Black Cube nu acţionează din proprie iniţiativă în România au mai afirmat sursele citate, iar cei suspectaţi de achetatori că s-ar afla în spatele acestei operaţiuni secrete sunt în principal unii dintre cei anchetaţi de DNA.

Compania la care erau angajaţi Ron Wiener si David Geclowicz a trimis mai multe puncte de vedere de la arestarea celor doi anagajați. presei israeliene în care au apărut însă diferenţe importante în mesaj. Dacă în primul comunciat preciza că BC ”a preluat un contract în Romania de strângere de probe legate de fapte grave de corupţie în interiorul guvernului României şi al agenţiilor sale ", în următorul susținea că ” în ultimele săptămâni, compania noastră a desfăşurat un proiect în numele unor agenţii guvernamentale din România, pentru a strânge dovezi cu privire la fapte de corupţie grave în interiorul guvernului României”. Guvernul României a infirmat însă  această posibilitate La rândul său Ambasada Israelului  a precizat că  "autorităţile israeliene nu sunt implicate în acest caz.