România a cunoscut în anii postdecembriști șapte campanii electorale pentru scrutinul prezidențial. Chiar dacă, treptat-treptat, interesul pentru politică a scăzut în rîndurile cetățenilor obișnuiți și, prin asta și atenția acordată confruntărilor și dezbaterilor publice în vederea alegerilor, totuși, perioada de campanie pentru prezidențiale a fost de fiecare dată un moment de viață politică maximă.
De fiecare dată, campania a cuprins lovituri de teatru, dezvăluiri senzaționale despre toți candidații principali, fără excepție, confruntări publice între candidații pentru primul tur și mai ales dezbateri spectaculoase despre statutul președintelui, despre ce poate să facă și ce nu poate să facă el ca deținător al unui vot direct și universal.
Deoarece alegerile prezidențiale sînt puternic personalizate, campania pentru primul tur a scos în prim planul atenției publice persoane pînă atunci ținute, din diferite motive, în plan secund. Campania pentru alegerile prezidențiale din 2019 face excepție de la această regulă definitorie a democrației românești postdecembriste și a democrației în general. Nici în Afganistan sau în Irak, pentru a da exemple de țări unde alegerile sînt o șmecherie americană pentru a pune în fruntea țării un vasal, nu s-ar întîmpla așa ceva. Pentru prima dată după decembrie 1989, campania electorală pentru primul tur nu există. Mai sînt doar două săptămîni pînă la primul tur și mulți se întreabă dacă nu cumva alegerile s-au amînat sine die.
Nimic din ceea ce a definit campaniile electorale postdecembriste nu se manifestă nici măcar minim în această perioadă. Candidații pentru primul tur sînt absenți din spațiul mediatic. Nu pentru că ei – cu excepția lui Klaus Iohannis – nu și-ar da interesul să fie prezenți, ci pentru că presa de toate culorile, plătită pe sub mînă de PNLși de PSD, cele două formațiuni interesate în pustiirea campaniei electorale, sau supusă ordinelor primite de la generalii din instituțiile de forță, face tot ce e posibil pentru a împinge campania electorală în plan cît mai depărtat. În toate campaniile anterioare, misiunea de a crea și întreține o atmosferă electorală a fost asumată de TVR.
Ne puteți urmări și pe Google News
Cu excepția emisiunii realizate de Ionuț Cristache, TVR nu se preocupă de campania electorală. Nu se preocupă în mod serios, punînd la lucru inițiativa gazetărească. Impresia lăsată de prestația TVR e cea de îndeplinire în silă a unei îndatoriri, ceva gen Să nu se spună că nu ne ocupăm și de campania electorală. Ca post public, mai puțin dependent de rating decît posturile particulare, TVR ar trebui să organizeze confruntări între candidați pe diferite teme de maxim interes, să inițieze dezbateri cu specialiști și jurnaliști despre rolul și locul președintelui, să prezinte opiniei publice și alți candidați decît Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, cultivați de TVR pentru funcțiile lor în stat.
De ce nu face TVR așa ceva, mulțumindu-se cu tratarea mecanică a campaniei, fără un minim efort de inteligență și talent? Orice abordare a candidaților s-ar confrunta cu deja cunoscutul refuz al candidatului Klaus Iohannis de a participa. Pentru a fi corectă, TVR ar trebui să pună un scaun gol lîngă scaunele ocupate de ceilalți candidați. Cum să facă TVR așa ceva, mai ales acum, cînd la Victoria e pe cale să vină Guvernul Meu 2? Absența campaniei electorale din spațiul public mai e și rezultatul următoarelor trucuri: 1. Publicarea de sondaje care-l dau pe Klaus Iohannis învingător cu un scor atins doar de Nicolae Ceaușescu. Jocurile par a fi făcute. Klaus Iohannis e demult președinte în al doilea mandat.
În al doilea tur se va confrunta cu Viorica Dăncilă. Și ea dată deja ca situîndu-se pe locul al doilea după primul tur. Cum îmi spunea un confrate mai tînăr, indignat de transformarea campaniei într-un teatru ieftin, gen, Să ne facem că sîntem în campanie!, axioma care ni se vîră pe gît e cea a unui Klaus Iohannis care defilează în fruntea tuturor, la distanță uriașă de al doilea clasat. Ni se livrează un Klaus Iohnnis deja întronat. Nu știu dacă aceasta e realitatea din sondaje. Cred că e vorba de o pregătire publică a falsificării alegerilor prin softul de la STS. Lui Klaus Iohannis i s-a pus deoparte un procentaj halucinant de mare. Sondajele de acum au menirea de a contracara orice întrebare gen Cum dracu a obținut un asemenea scor fără să facă nimic, nu numai în cei cinci ani de mandat, dar și în luna de campanie electorală?! 2. Crearea pe bandă rulantă a unor petarde mediatice menite a acoperi cu fumul și bubuitul lor pînă și minima campanie electorală care se desfășoară în realitate.
Cazului Caracal i-a urmat Tărăboiul formării noului Guvern. Mai nou a fost lansată petarda filmulețului despre ceea ce regizorii Diversiunii numesc responsabilitatea celor care au intervenit la Colectiv în creșterea numărului de morți. Cele două diversiuni par puse cu mîna de către generalii cu mai mulți epoleți decît minte. Ludovic Orban trebuia să-și depună demult mandatul, în condițiile în care cel puțin un partid parlamentar – Pro România – i-a refuzat sprijinul în Parlament la investire. Dacă și-ar fi depus mandatul, președintele ar fi fost obligat să-l dea altcuiva, capabil să facă majoritatea. Ludovic Orban n-a fost desemnat de Klaus Iohannis pentru a forma guvernul pînă la primul tur, ci dimpotrivă, a fost desemnat pentru a trage de timp, pînă după prezidențiale. În felul acesta spațiul public a fost și este mai departe ocupat de comedia trecerii Guvernului.
Al doilea scandal e și el produsul inteligenței minime a generalilor din Servicii. Să vii după patru ani de la tragedie cu un film care nu spune nimic, dar pe care regizorii și actorii Diversiunii îl semnifică tendențios drept dovada acuzatoare că intervenția a fost dinadins catastrofală, înseamnă un mare dispreț pentru minima inteligență a românilor. De ce a fost lansată diversiunea? Nu numai pentru a-l scoate din joc pe Raed Arafat și a privatiza în chip PNL-ist Sistemul de urgență (sînt curios să știu cine a cumpărat deja salvări pentru a putea pune mîna pe afacerea asta bănoasă), dar și pentru a oferi Cartelului Pro-Iohannis din presă motivul de a nu trata campania electorală.
Recomandările noastre
