Pe 7 septembrie s-au născut regina Elisabeta I, Elia Kazan, Buddy Holly, James Van Allen, J.P. Morgan, Angela Gheorghiu, Ion Pacea, Nae Caranfil, Şerban Cioculescu.
În calendarul creştin ortodox este Înainteprăznuirea Naşterii Maicii Domnului. Sf. Sozont şi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi.
Pe 7 septembrie, tradiţional, în ”Kalendar”, sunt Cercurile Sfintei Marii celei Mici. Se ţine şi pe 9 septembrie. Nu se găteşte mâncare fierbinte, pentru că, spune poporul, „se varsă oala peste copii”. Se evită orice are forma rotundă, sau, din nou, orice mişcare circulară. (Speranţia).
Dragi lupi, padawani și hobbți, sunt impresionat! Mulți dintre domniile voastre doresc să le povestesc legenda lui Ahile Peleianul. Din corespondența domniilor voastre am înțeles că știți destul de multe despre Ahile, eroul Iliadei, dar doriți versiunea mea. Așa că o să vă răspund. Dar mai întâi o să scot din bibliotecă două cărți. Una este frumoasă, cartonată, bine legată în pergamoid maron, se numește ”Legendele și Miturile Greciei Antice”, o care cu foi de lux, hârtie lucioasă, cretată, de 432 de pagini, scrisă de academicianul N.A.Kun și apărută la Editura Științifică în anul 1958.
Cealaltă carte este un volum masiv de 749 de pagini, coordonat de academicienii V.V. Struve și D.P. Kalistov - ”Grecia Antică” a apărut tot la Editura Științifică, în anul 1956. Pe cărțile acestea am învățat eu despre Grecia lui Ahile și despre Troia lui Hector. Sigur, am multe cărți apărute ulterior în franceză, engleză, germană, pe subiect, dar acestea două sunt de referință, sunt din perioadă când se făcea știință, mai puțin relații publice și politică. Și sunt din materiale de bună calitate. Foile nu au îngălbenit, iar tiparul este la fel de citeț și frumos ca în ziua când a pornit rotativa.
Până când o să mai răsfoiesc tratatele de care am amintit să vă mai spun, odată, o pildă:
Măreţul Şah al Şahilor Abbas cel Mare din Persia era un om elegant, petrecăreţ şi iubitor de pace. Multe oraşe a clădit, iar arhitectura sa, căci şahul se pricepea în ale clădirilor, a rămas ca un exemplu de desăvârşire a perioadei clasice persane.
Zilele treceau cu construcţii şi planuri dar şi îngreunate de mâncărurile indiene, de vinul roşu de Şiraz şi de dezmierdările femeilor. Până într-o zi, în care un sol plin de praf s-a ploconit la picioarele Şahului: "Preamărite, primejdie mare, mongolii atacă Imperiul!". "Unde sunt?" - a întrebat neliniştit Abbas. "La Samarkand Luminăţia Ta!". "Aaa, e prea devreme, mongolii sunt prea departe, la 2.000 de mile, hai să continuăm petrecerea !" - a surâs şahul. Şi iarăşi zilele au trecut cu planuri de palate minunate, cu grădini nespus de frumoase, cu întreceri de călărie, jocuri şi poezie. Poporul îl iubea pe Abbas pentru că dădea petreceri şi organiza sărbători cu mult fast.
Peste alte săptâmîni solul revine şi mai obosit şi rănit uşor: "Nestemata Orientului, Stăpâne, mongolii au cucerit Maşadul!". "E prea devreme, sunt la 1.000 de mile depărtare de Isfahan, hai să bem vin şi să ascultăm poeme!" - a râs şahul. Şi poporul s-a veselit din nou, admirând ce conducător fără teamă au şi au continuat dansul şi petrecerile cu lampioane, pe înserat.
Peste încă câteva săptămâni solul apare clătinându-se. O săgeată scurtă, mongolă, îi străpunsese un braț. "Preaputernice, mongolii sunt la porţile Isfahanului !"... "Cum trece timpul..." - a surâs trist Şahul - "...acum este prea târziu, hai să ne retragem la Şiraz!" Iar poporul nu a fost deloc fericit, pentru că pe el l-au jefuit mongolii.
Dragă prietene, da, tu care citești, există un timp pentru toate. Dacă nu folseşti prilejul oferit de stele, gata, trenul a plecat... sau mongolii pot să-ţi cucerească cetatea! Sau, poţi să convoci un referendum ca să pui la vot popular dacă mongolii cuceresc, sau nu, cetatea! Lui Abbas nu i-a trecut prin cap ideea cu referendumul...
Istoria spune că Şahul, văzând frumosul Isfahan cuprins de flăcări, s-a schimbat, parcă ceva s-a petrecut cu el. A devenit aspru şi poruncitor, un excelent conducător militar. În câteva zile a strâns o armată imensă cu care i-a fugărit pe mongoli până hăt, în India, unde le-a pierdut urma prin junglă.
Iar când s-a întors victorios, în Isfahan, poporul îl iubea din nou, pansând rănile încă adânci.
Cînd a trecut pe celebrul pod "Si-o-se" un bătrân molah s-a apropiat de Şah: "Luminăţia Ta, ne-a fost dat să trecem şi prin asta. Mulţi au pierit, am fost jefuiți, dar asta nu ne face să ne schimbăm obiceiurile! La noapte avem întrecere de poezii şi petrecere mare! Ne onorați cu prezența Voastră?" Şi Şahul, după mult timp, a zâmbit din nou. Era, din nou, acasă!
Așa că este un timp pentru toate! Toate la timpul lor. Așa ne învață astrologia. O să vină și timpul legendei lui Ahile, nu au intrat zilele în sac, pentru că, este sigur, că mâine este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC „La pomul lăudat degeaba te duci cu sacul”. Evită halele pline de mărfuri dubioase şi de mâncare fără gust şi caută magazinele producătorilor români. Nu te mai lăsa folosit de alții! Dar, ești îndrăzneț și agresiv. Trebuie să nu exagerezi în această expansiune îndrăzneaţă pentru că este deosebit de riscantă: poţi să faci gafe şi confesiuni extravagante. O întâlnire importantă la mijlocul zilei te face să îţi freci mâinile de mulţumire. Un mic amănunt te enervează disproporţionat. Ceva legat de o construcţie. Familia este bine, animăluţele sunt bine. Totuşi, o problemă legată de o plantă, sau de un copac. O rezolvi, dar nu astăzi.
TAUR Astăzi te bucuri de o formă bună, dar pe plan mental eşti vulnerabil. Eşti neliniştit, ai îndoieli şi frustrări. Puţină veselie! Sau, frecventează prietenii care te fac să te simţi bine! Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodie să rezolve problemele legate de relaţiile cu terţi sau cu autorităţile. Evită să te enervezi pentru lucruri minore şi persoane neinteresante. O întâlnire importantă din a doua parte a zilei te calmează şi îţi face chiar plăcere. Nu forţa lucrurile. Nu că s-ar rupe... dar viaţa este ca un ocean. Aşteaptă valul şi curentul favorabil şi vei face exact acelaşi lucru dar cu minimum de efort personal şi de resurse.
GEMENI Grijile faţă de familie, părinţi, copii, partener, îţi acoperă toată ziua. Exagerezi, ei ştiu foarte bine să se ocupe de interesele lor. Oferă ajutor numai dacă este cerut, fii politicos! Moderaţie în relaţiile cu Leii şi Vărsătorii. Relaţiile de familie, cu prietenii, anturajul – după caz - se ameliorează lent, dar sigur, pentru cei care au avut o oarecare “răceală” în sentimente. Astăzi ai multe pe cap. Ştiai sau nu, „mâine este o altă zi” aşa că vezi care probleme sunt urgente, care sunt importante, care pot produce pierderi de bani etc. Şi lasă pe mâine ceea ce poate aştepta! O veste bună poate fi urmată de una şi mai buna, fără să fie din acelaşi domeniu!
RAC Treci printr-o perioadă mai delicată, în sensul că eşti mai sensibil la ofense, la jigniri. Nu forţa lucrurile, nu te izola, nu replica cu răutate şi furie. Zâmbeşte, taci, dar ţine minte! O dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se discută din nou despre vechi proiecte şi idei. Relatiile cu persoanele născute în semne de aer şi foc sunt azi armonioase, dar nu sunt favorabile cu cei nascuţi în semne de apă si pământ. Poţi face mici schimbări de program, dar fără implicări majore. Ai impresia că poţi primi ajutorul solicitat de la rude şi prieteni, care îţi trebuie mai mult pe măsură ce trec zilele.
LEU Astăzi ai neşansa să întâlneşti persoane mai stupide decât o vacă. Nu te repezi ca Leul, vacile au şi ele geniu, dau lapte! Zâmbeşte şi schimbă vorba, sau dă-te foarte ocupat cu serviciul! Treci printr-o perioadă de sensibilitate mărită şi vezi mai clar defectele şi limitările unor persoane din jur. Astăzi nu prea îţi place, dar nu ai încotro! Trebuie să continui oricum! Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. La serviciu, sau unde îţi petreci dimineţile, uneori, toată ziua, trebuie să foloseşti fiecare moment al programului. Totuşi o veste bună, sau o surpriză plăcută din partea anturajului apropiat. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile.
FECIOARĂ Astăzi reuşeşti să te stăpâneşti admirabil cu toate că ai suficiente motive să ripostezi. Dar mai bine taci din gură, îţi vine apa şi la moara ta! Nu te enerva, zâmbeşte şi treci mai departe! Trebuie sa te folosesti de bagajul de informatii din trecut ca sa rezolvi o situatie prezentă. Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur. Eşti tu stăpân pe situaţie, dar nu pe viitor! Pot apărea, şi cu siguranţă vor apărea, probleme care necesită cooperare şi ajutor. Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi, colegi, prieteni. Nu se ştie când poţi avea nevoie de sprijinul lor!
BALANŢĂ Conjunctura arată că astăzi poţi coopera foarte bine cu semnele de aer şi foc dar mai puţin fericit cu semnele de apă și pământ. Nu aștepta să-ți facă treburile alții, aștepți degeaba! Astăzi, la serviciu, păstrează-ţi ordinea priorităţilor care te avantajează, fără să te laşi perturbat de cei din jur. Evită să te bagi în treburile anturajului, zâmbeşte şi nu spune nimic! Nu ai liniste pentru că eşti in urmă cu multe treburi. Nu este o perioadă benefică pentru schimbări, mai ales din cele la care te gândeşti. Adică să pleci în concediu, vacanţă, croazieră! Supraveghează-ţi cu mare grijă dorinţa să deţii lucruri extravagante şi să faci cheltuieli foarte mari, să investeşti în aiureli, sau să faci pariuri absurde.
SCORPION Conjunctura indică că-ţi trebuie o anumită detaşare şi mai multă obiectivitate. Trebuie să stai în defensivă până realizezi noul orizont de vedere. Oricum, problemle tale rămân aceleaşi! Indecizia, nehotărârea nu te ajută deloc. Trebuie să faci pace. În primul rând cu tine însuţi. Lasă grijile şi temerile, nu sunt productive. Ai mai puţin de lucru, socializează cu colegii! Astăzi evită orice decizie luată în stare emotivă sau enervare. Poziţia lui Mercur indică avantaj în comunicare. Aspectele Lunii îţi întăresc voinţa şi îţi dau idei bune. Dacă ai probleme în dragoste şi Scorpionii au de obicei probleme cu singurătatea, o veste bună: după echinocțiul de toamnă începe o perioadă favorabilă în domeniul sentimental. Dar trebuie să vrei şi tu! Ceea ce este important pentru tine este să placi celor din jur!
SĂGETĂTOR O zi obositoare, mai ales dimineaţa, prin aglomerarea lucrurilor de făcut. Dar, o seară plăcută cu cei dragi, familia, cu planuri şi proiecte de viitor, cu încredere şi speranţă în mai bine. Evită să te enervezi degeaba din cauza unor nimicuri sau a unor defecte de comunicare. Fii deosebit de clar în discuţii sau în negocieri. Ziua de astăzi este un bun prilej să recapeţi iniţiativa, mai ales în familie, dar şi la serviciu, sau în afaceri. Este, de asemenea o perioadă propice pentru relansarea unor proiecte mai vechi, care pot lua o variantă nouă. Călătoriile şi drumurile rămân în continuare favorabile, prin aspectele benefice ale lui Mercur. Este şi un spectacol, sau concert, pe seară, pentru procentul dintre centauri care doresc să se distreze şi sunt amatori de cultură şi artă.
CAPRICORN Dă curs impulsului sufletului! Uneori, astăzi, de exemplu, este mai important să ieși din cursa corporatistă către nimic și să ajuți un prieten, sau o rudă. Bine faci, bine găsești! Ziua aceasta este perioada de timp amestecată în care aspectele benefice şi malefice se succed rapid, în funcţie de trecerea timpului. Sunt şi unele aspecte care arată noroc la bani, la obţinerea lor sau la cheltuirea lor inspirată, pentru că după cum spune înţeleptul chinez „sunt două căile să faci avere – să câştigi mulţi bani sau să faci cheltuieli inspirate”. Sunt şi unele probleme in familie – dar o atitudine ferma dar şi uşor comica rezolva situatia. Prudenta si diplomatia trebuie sa te caracterizeze, fiind comportamentul oficial preventiv la serviciu și fata de anturaj, in general.
VĂRSĂTOR Nimic nefavorabil în perspectivă, nimic negativ astăzi, ceea ce îţi amplifică optimismul şi dorinţa de viaţă bună. Ai posibilitatea să clarifici lucrurile față de cei din jurul tău. Fii selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen lung. Pe de alta parte nu exagera cu analiza şi sinteza. Cum am mai spus, lucrurile pot să fie mai simple.Trebuie să recuperezi timpul pierdut; de asemenea este bine să reconfirmi înţelegerile şi promisiunile făcute, cele care îţi convin, binânţeles, – în sensul verificării dacă partenerii de, sau, din familie, sau de afaceri sunt capabili să se ţină de cuvânt, iar pe de altă parte poţi adăuga nuanţe favorabile ţie. Timpul se recuperează în dauna altui timp. Nu te împărţi în prea multe activităţi, nu te enerva pentru amănunte mărunte – lumea este plină de indivizi rudimentari şi nu se cade să te cobori la nivelul lor!
PEŞTI Simţi nevoia să te exprimi liber, fără să ţii cont de convenienţe şi reguli. Stăpâneşte-te! Așa îți faci dușmani, pe gratis. Sigur că sunt niște proști, leneși și vulgari, dar taci din gură! Nu-ţi asuma, mai ales, obligaţii pe termen lung. Amână cu distincţie şi cu imperială bunăvoinţă orice îţi pare legat de domeniul banilor sau al poziţiei. Peste câteva zile configuraţia planetară îţi este din nou binevoitoare şi poţi beneficia de influenţe cosmice care chiar daca nu iti vor umple buzunarele, în orice caz nu le vor goli. Poţi onora obligaţiile trecute, dar şi astea numai în sume mici. Aspectele negative sunt punctuale interesând câteva dintre domeniile vieţii. Un posibil incident domestic in familie. Cu atenţie şi diplomaţie, ba mai mult, folosind aurita cale de mijloc, fără să schimbi nimic din obiceiurile tale, sau să reaşezi dramatic relaţii şi legături, dar fiind în permanenţă atent – totul poate fi în echilibru şi în avantajul tău!