O nouă victorie în justiție pentru IPS Teodosie. Ritualul de împărtășire este legal

O nouă victorie în justiție pentru IPS Teodosie. Ritualul de împărtășire este legal

Procurorii DIICOT și procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au clasat trei dosare în care Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, și alți doi preoți erau acuzați de zădărnicirea combaterii bolilor privind împărtășania, fiind vorba de o nouă clasare în urma unei plângeri penale formulate de aceeași „Asociație pentru Libertatea de Conștiință”.

„Hărțuirea penală, ostilitate la adresa clericilor”

„Formulate într-un ton de hărțuire a ritualului, plângerile penale mai susțineau că folosirea unui prosop la împărtășire, a unor bucăți de anafură pe care credincioșii le luau după împărtășire sau consumul vinului rămas în potir, de către preoți, sunt tot infracțiuni și chiar sfidare a autorităților publice și a Patriarhiei”, susține Arhiepiscopia Tomisului.

DIICOT Constanța a dispus clasarea cauzei cu privire la comunicarea de informații false și a trimis către Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel celelalte două cauze. Procurorii Curții de Apel Constanța au reunit plângerile într-un nou dosar penal.  În urmă cu câteva zile au dispus clasarea cauzelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Față de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a dispus clasarea cauzei privind infracțiunile de zădărnicirea combaterii bolilor și instigare publică, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Iar față de preoții Arhiepiscopiei Tomisului s-a dispus clasarea cauzei privind infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

„Ne exprimăm nădejdea că această nouă clasare va înceta ostilitățile penale la adresa clericilor sau a ritualului canonic de împărtășire dintr-un cult recunoscut oficial de către statul român. Totodată, ne vom ruga pentru pacea sufletească și liniștea duhovnicească a celor ce li se pare că sfințirea vieții, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, ar constitui o infracțiune”, transmite Arhiepiscopia Tomisului.