O nouă rundă de negocieri între PSD şi PDL

Social-democraţi şi democrat-liberalii se întâlnesc în această după-amiază, la Senat, pentru a doua oară pe ziua de azi.

Boc: "Negociem, negociem, negociem"

După discuţiile de astăzi de la prânz, liderul PDL Emil Boc a declarat că existe şansa realizării unui parteneriat cu cele mai importante elemente din programele celor două formaţiuni.

Potrivit declaraţiei lui Emil Boc, "Negociem, negociem, negociem", cele două partide vor avea negocieri şi mâine, când vor trebui să discute şi aspecte politice ce ţin de aducerea UDMR la guvernare, Parteneriatul pentru România, dar şi compabilizarea programelor celor două partide.

Aceasta din urmă va fi realizată pornind de la premisa programelor de guvernare a celor două formaţiuni "fără a distruge identitatea politică a celor două formaţiuni". "Ne-am impus termenul de 22 decembrie pentru a realiza acest Parteneriat pentru România pentru a arăta că polticienii de dreapta şi de stânga pot rezolva problemele românilor", a precizat Emil Boc.

Astfel, ei vor păstra cota unică impusă de PDL, dar vor aduce şi soluţii de stânga pentru protejarea persoanelor cu venituri mici "printr-un pachet de politici, bazat pe reducei fiscale sau alte componente".

"Viitoarea guvernare se va face doar în jurul PSD-PDL"

La finalul discuţiilor cu democrat-liberalii, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a spus pe un ton foarte relaxat că "UDMR este un element care nu poate fi negociat", viitoarea guvernarea realizându-se doar în jurul alianţei PSD-PDL.

De asemenea, liderul social-democraţilor a precizat că au discutat cu democrat-liberalii despre parteneriatul pentru România, care trebuie finalizat foarte repede.

Referitor la noul premier al României, numit astăzi de Traian Băsescu, Geoană a spus că "au fost flexibili în desemnarea premierului" şi că "cei prezenţi la întâlnire au avut şi o discuţie cu Stolojan".â

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 17:25

CITIŢI ŞI:

STOLOJAN, NOUL PREMIER