Un nou tip de escrocherie apărută pe plaiuri mioritice a fost descoperită de polițiști și procurorii DIICOT, din Ploiești. Doi escroci au fost prinși după ce, în luna septembrie, au golit conturile mai multor români, printr-un simplu telefon.
Infractorii au sunat la o companie de telefonie mobilă, s-au dat drept alte persoane și au cerut portarea numărelor pe o cartelă SIM. Apoi, de pe numărul victimelor au sunat la banca la care acestea aveau cont și au cerut resetarea parolelor de internet bankig.
După obținerea informațiilor confidențiale, a fost ușor, apoi, să transfere toți banii în alte conturi. Numai de la trei victime, în doar trei zile, escrocii au obținut 231.500 lei, bani cu ajutorul cărora au cumpărat mai mult bunuri de lux.
Concret, iată ce a transmis DIICOT:
„La data de 30.10.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O Ploiești au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare pe raza teritorială a municipiului București, Ploiești și a localității Drăgănești, județul Prahova, la locuințele a 2 persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, alterarea integrității datelor informatice și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, la data de 29.09.2019, unul dintre suspecți, a apelat serviciul de relații cu clientii al unei companiei telefonice și recomandându-se ca fiind persoana vătămată, a solicitat portarea numarului de telefon ce-i aparținea acesteia, pe o altă cartelă SIM, făra număr. Ulterior, în aceeași zi, aflându-se în posesia numărului de telefon al persoanei vătămate, a apelat serviciul de relații cu clienţii al unei unități bancare şi, atribuindu-și identitatea persoanei vătămate, a solicitat şi obţinut de la reprezentanții acesteia resetarea parolei de acces pentru aplicația de internet banking, noua parolă fiind transmisă prin SMS.
Aflându-se în posesia datelor de logare la aplicaţie, suspectul, fără drept, a efectuat conversia sumei de 9000 euro în lei, în contul persoanei vătămate, după care a transferat la data de 29.09.2019 din acelaşi cont, sumele de 23.000 lei, respectiv 20.000 lei, într-un alt cont bancar deschis la aceeași unitate bancară.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constat faptul că, în perioada 27-29.09.2019, suspecții au prejudiciat și alte două persoane, folosind același mod de operare, valoarea totală a prejudiciului cauzat ridicându-se la suma de 231.500 lei.
Pentru a nu fi depistați, sumele de bani obţinute din activitatea infracțională au fost folosite de către suspecți pentru cumpărarea mai multor bunuri de lux, cu valoare mare, aceștia identificând persoane care aveau postate spre vânzare, pe site-uri specializate, astfel de bunuri. Sub pretextul că sunt adevărații titulari ai conturilor, suspecții au efectuat transferurile financiare în conturile bancare aparținând vânzătorilor, primind în schimb bunurile.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 22 de telefoane mobile și cartele SIM, 16 sisteme informatice și dispozitive de stocare a datelor informatice, 15 ștampile și dispozitive de aplicare a timbrului sec, deținute fără drept, înscrisuri și suma de 3.040 euro.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 2 persoane. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și cadrelor de jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești”.