O nouă criză a imigranților în Balcani? Bulgaria amenință că va trimite armata la graniță!

O nouă criză a imigranților în Balcani? Bulgaria amenință că va trimite armata la graniță!

Amenințările președintelui turc Recep Tayyip Erdogan că va permite imigranților să-și continue drumul spre Europa au stârnit panică în Balcani.

Potrivit ministrului bulgar de Interne, Mladen Marinov, citat de site-ul novinite.com, echipe suplimentare de poliție și jandarmi au fost trimise de-a lungul frontierei cu Grecia, dat fiind că se înregistrează o creștere a încercărilor de trecere frauduloasă a frontierei. Ministrul bulgar susține că nu este nevoie de unitățile armatei. „Urmărim procesele din Turcia. Vedeți ce se întâmplă. Din păcate, aceste procese nu depind de dorința noastră. Sunt globale și firește, atunci când există mișcare și o anumită anxietate, suntem obligați să luăm măsuri. Este adevărat că granița Bulgaria-Turcia este bine păzită”. Ministrul spune că Bulgaria a construit instalații adecvate pentru a împiedica intrările ilegale din Turcia, dar are o problemă la frontiera terestră cu Grecia.

Mult mai dură este declarația ministrului bulgar al Apărării, Krasimir Karakachanov, citat de ziarul italian ilgiornale.it. Karakachanov nu exclude folosirea forței pentru a contracara intrarea ilegală a imigranților. „Forțele armate sunt gata să reacționeze dacă presiunea refugiaților de la frontieră crește. În prezent, situația la frontieră este normală, dar dacă presiunea migratorie crește, este posibil să trimitem imediat până la două mii de soldați în regiune. Vor avea echipament militar, inclusiv garduri mobile”.

Tensiunea politică este extrem de mare, scriu ziariștii italieni. „Dacă Istanbul decide să deschidă robinetul, Europa riscă un tsunami similar cu cel din 2015. În ultimele zile, sultanul (Erdogan n.r.) și Angela Merkel au vorbit la telefon pentru a evita o nouă criză a imigrației. Fără un acord, Grecia și Bulgaria vor plăti prețul. Și, apoi, întreaga Europă”. Și grecii i-au transmis un mesaj dur lui Erdogan. „Premierul Kyriakos Mitsotakis l-a avertizat pe președintele turc să nu amenințe Grecia și Europa cu migranții, în încercarea de a obține mai mulți bani”. Lui Erdogan nu pare, însă, să-i pese. Are în mână o armă extrem de puternică și e gata să o folosească pentru a obține banii de care are nevoie pentru a-și salva economia.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În fiecare seară pe mica insulă din estul Mării Egee ajung sute de imigranți. Numerele sunt scrise cu roșu pe o tablă agățată în biroul de poliție din interiorul taberei: 230, 145, 95, 172 de imigranți au debarcat în fiecare zi. Tabăra de refugiați din Samos poate găzdui doar 648 de migranți. Astăzi sunt peste 5 mii. Rezultatul este că turiști sunt din ce în ce mai puțini, comercianții se plâng, iar poliția a repartizat 40% din personalul său să se ocupe de străinii înghesuiți în cazărmi. „Mai devreme sau mai târziu, va izbucni o revoltă ”, spune un negustor”, scriu reporterii ziarului ilgiornale.it. Panica nu se reduce, însă, la țările din prima linie a frontului imigrației. În Slovenia și Croația se iau măsuri febrile, deși mult mai puțini imigranți reușesc să ajungă deocamdată atât de departe. Numai în România panica nu se simte. Deocamdată...