Evenimentul Zilei > Politica > O nouă coaliție de Guvernare vine la putere în Israel. Benjamin Netanyahu, primul șef de Guvern judecat penal
O nouă coaliție de Guvernare vine la putere în Israel. Benjamin Netanyahu, primul șef de Guvern judecat penal

O nouă coaliție de Guvernare vine la putere în Israel. Benjamin Netanyahu, primul șef de Guvern judecat penal

Negocierile politicienilor din Israel se află la un pas de a fi încheiate, scrie presa israeliană. Benjamin Netanyahu, actualul premier, va fi înlocuit în funcție.

Negocierile politicienilor israelieni pentru formarea unei noi coaliții se află la un pas de a fi concretizate. Pe 1 iunie, autoritățile statului Israel discută despre repartizarea ministerelor și a funcțiilor-cheie din Guvern, ca urmare a coagulării unei noi coaliții și a înlăturării premierului Benjamin Netanyahu. La negocierile politicienilor ar fi avut loc și „manevre de sabotare”.

Tensiunile au crescut și negocierile se află pe ultima sută de metri în Guvernul Israelului. În noaptea de luni spre marți, demnitarii au purtat mai multe discuții pe tema concretizării unei noi coaliții de guvernare și a înlocuirii actualului premier al Israelului.

Se va ajunge la un acord?

Partidul de extremă dreaptă Yamina, condus de Naftali Bennett, a emis un comunicat în care precizează că politicienii se vor reîntâlni în seara de 1 iunie pentru a ajunge la un acord în ceea ce privește noua coaliție de guvernare; demnitarii se vor reuni într-un cartier de la periferia Tel Aviv-ului.

Potrivit documentului emis de către partidul de extremă dreaptă, au loc „eforturi” în ceea ce privește coagularea noii coaliții, ca urmare a alegerilor legislative din luna martie și a eșecului înregistrat de premierul Benjamin Netanyahu în acest sens. Politicienii au drept termen pentru prezentarea noului acord care ar trebui să scoată Israelul din criza politică din ultimii doi ani de zile, ziua de 2 iunie, ora 23.59, ora României.

Politicienii se împiedică se mai  multe obstacole

Preşedintele israelian Reuven Rivlin l-a mandatat miercuri seară pe liderul opoziţiei, Yair Lapid, să încerce să formeze un nou guvern. Termenul limită al lui Benjamin Netanyahu, în urma alegerilor legislative din 23 martie, pentru a forma o coaliţie de guvernare, a expirat, miercuri, fără ca premierul să reuşească să adune o majoritate de 61 de deputaţi din cei 120 ai Knessetului (Parlamentului), în vederea formării unui „guvern de dreapta”.

„Am vorbit cu Yair Lapid şi i-am spus că îi acord mandatul pentru formarea guvernului”, a declarat Rivlin în timpul unui discurs susţinut de la rezidenţa oficială de la Ierusalim.

Opoziția este somată să împartă puterea și să depășească momentele de tensiune. ”Până la formarea Guvernului, mai sunt multe obstacole”, s-a exprimat Yair Lapid. ”Este primul nostru test, pentru a vedea dacă ajungem la compromisuri inteligente şi dacă ne atingem scopul cel mai important”, declara el luni, apreciind că ”săptămâna viitoare Israelul ar putea să se afle într-o nouă eră”.

Primul șef de Guvern israelian judecat penal

Înființarea noii coaliții ar putea însemna sfârșitul activității politice în fruntea guvernului, momentan, pentru premierul Benjamin Netanyahu. Acesta a condus Guvernul timp de 25 de ani, în urma alegerilor din anul 1996. Netanyahu a fost reales premier în anul 2009.

Benjamin Netanyahu este primul prim-ministru judecat penal, în urma acuzațiilor înaintate în cadrul a trei dosare referitoare la corupție.

Presa israeliană notează că Yariv Levin ar putea să fie tentat să tergiverseze organizarea votului de încredere în Knesset, sperând ca în acest interval să aibă loc dezertări către tabăra lui Netanyahu, scrie stiripesurse.ro.