Noile substanțe biologice, îmbrăcate general sub denumirea de imunoterapie, ar putea salva viețile a sute de mii de femei anual. În 80% dintre cazurile de cancer ovarian, care au răspuns foarte bine la tratamentul chirurgical, citostatic și radioterapeutic, boala revine. Această formă de malignitate este una dintre cele mai agresive forme, fiind și prima cauză de deces în cazul cancerelor din sfera ginecologică.

Adesea, descoperirea tumorilor ovariene este tardivă, când boala este deja într-un stadiu foarte avansat și asta îngreunează răspunsul pozitiv al organismului la tratament. Statisticile arată și că cea mai răspândită formă a cancerului ovarian este cel epitelial, fiind prezent în 9 din 10 cazuri. Peste 300 de mii de femei, la nivel global, primesc în fiecare an acest diagnostic și doar în 20% din cazuri este depistat înainte ca boala să se metastazeze.

O cale de atac promițătoare

Rezultatele preliminare ale studiului științific publicat în jurnalul medical JAMA Oncology arată că imunoterapia, un tratament de ultimă generație care se axează pe răspunsul imunologic al organismului în identificarea celulelor canceroase, a produs rezultate uluitoare în cazul pacientelor aflate în stadii avansate ale bolii, care au dezvoltat rezistență la citostatice.

Vârsta medie a celor 92 de femei incluse în acest studiu a fost de 62 de ani, media de la primirea diagnosticului a fost de 4 ani, iar cea de la primirea diagnosticului de stadiu avansat a fost de 2,4 ani. E important de menționat că în cazul acestor persoane nicio altă terapie nu a funcționat.

În cadrul studiului s-au înregistrat un caz de răspuns complet la tratament (remisie totală), 11 răspunsuri parțiale (boala a regresat), 53 de răspunsuri de stabilizare (boala a fost stopată din evoluție). Autorii studiului au notat că „răspunsul nu a fost influențat de prezenta mutației genetice PD-L 1”, ceea ce lărgește foarte mult posibilitatea de a prescrie tratamentul imunologic.

 

România are nevoie de studii clinice!

Imunoterapia a câștigat teren și pe teritoriul țării noastre, datorită unor medici oncologi care au dorit să treacă de barierele clasice. Dr. Michael Schenker (foto), medic primar oncolog și pionierul tratamentului imunoterapeutic în țara noastră, a strâns până în prezent un număr impresionat de pacienți oncologici vindecați. Bolnavii, aflați în stadiile cele mai avansate, printre care și cancere pulmonare, de căi biliare sau de sân, au fost incluși în studiile sale clinice aprobate de agenția guvernamentală Food and Drug Administration a Statelor Unite și au atins performanțe nesperate, precum remisia totală. Din păcate, aceste studii clinice sunt necesare pentru a ca pacienții să aibă acces la medicamente de ultimă generație, acestea având costuri exorbitante. România însă este una dintre țările cel mai puțin implicate în acest segment medical.

Te-ar putea interesa și: