O mumie egipteană scoate la iveală secrete păstrate timp de 3.500 de ani

Sursa: Arhiva EVZ

Corpul mumificat perfect învelit al faraonului egiptean Amenhotep I a fost examinat în detaliu cu ajutorul tehnologiei de scanare. Egiptologii știau din hieroglifele decodificate că mumia fusese examinată în secolul al XI-lea î.Hr. pentru prima dată.

Cercetătorii au reușit să scoată masca și bandajele și să descopere detalii despre aspectul său și despre bijuteriile generoase cu care a fost îngropat. Aceștia au spus că este o „ocazie unică” de a studia modul în care a fost mumificat inițial și „cum a fost tratat și reîngropat de două ori, la secole după moartea sa”.

Anterior, a existat o reticență în a dezveli corpul faraonului din cauza ghirlandelor de flori și a măștii care era plină de pietre colorate. Studiul a fost realizat cu ajutorul tehnologiei de scanare a topografiei computerizate tridimensionale.

Dar experții au crezut că preoții care l-au restaurat și reîngropat au făcut acest lucru pentru a repara pagubele cauzate de tâlharii de morminte și pentru a reutiliza echipamentul funerar regal pentru faraonii de mai târziu.

Dr. Sahar Saleem, profesor de radiologie la Facultatea de Medicină de la Universitatea Cairo și radiolog al Egyptian Mummy Project, dar și primul autor al studiului  a spus că descoperirile lor au dezmințit acele teorii.

O istorie vie

„Acest fapt că mumia lui Amenhotep I nu a fost niciodată dezvelită în vremurile moderne ne-a oferit o oportunitate unică: nu doar să studiem cum a fost mumificat și îngropat inițial, ci și cum a fost tratat și reîngropat de două ori, la secole după moartea sa, de către marii preoți ai lui Amon. Prin dezvelirea digitală a mumiei am putea studia acest faraon bine conservat.

Arătăm că Amenhotep I avea aproximativ 35 de ani când a murit. Avea aproximativ 169 cm înălțime, era circumcis și avea dinți buni. Alături de mumie au fost descoperite 30 de amulete, un brâu de aur și mărgele din aur. Amenhotep I pare să fi semănat fizic cu tatăl său: avea o bărbie îngustă, un nas mic și îngust, păr creț și dinții de sus ușor proeminenți”, a declarat aceasta potrivit Sky News.

Amenhotep, al cărui nume înseamnă „Amon este mulțumit” - cu referire la Amon, vechiul zeu egiptean al aerului - a domnit între 1525 și 1504 î.Hr. și a fost descoperit pentru prima dată în 1881 pe un sit arheologic din Deir Al Bahari, în sudul Egiptului.

Amenhotep I a supravegheat ceea ce a fost descris ca o epocă de aur în istoria civilizației și împreună cu mama sa, Ahmose-Nefertari, a fost adorat ca un zeu după moartea sa. El a fost al doilea faraon al dinastiei a XVIII-a a Egiptului, după tatăl său Ahmose I, care îi alungase pe invadatorii hiksoși.

Dr. Saleem a spus: „Nu am putut găsi răni sau desfigurări din cauza unor boli care să justifice cauza morții, cu excepția numeroaselor mutilări post mortem, probabil făcute de către hoții de morminte”.