O mie de copii exploataţi în Italia

Potrivit unui raport al organizaţiei nonguvernamentale "Salvaţi copiii", publicat de AFP, aproximativ o mie de copii din diferite ţări ale Europei de Est, au fost victime ale reţelelor de trafic cu fiinţe umane, în perioada 2000-2007.

"Dintr-un total de 54.559 de persoane victime ale traficului cu fiinţe umane care au primit asistenţă şi protecţie în Italia între 2000 şi 2007, 938 sunt minori'', afirmă organizaţia în raportul său, citând Ministerul pentru egalitate de şanse.

Tot în raportul ONG-ului se precizează că acestea cu siguranţă nu sunt cifrele reale, numărul de copii abuzaţi fiind cu mult mai mare decât cel conţinut de statistici.

Minorii, majoritatea fără protecţie şi asistenţă din partea autorităţilor, sunt în principal originari din Europa de Est, Africa şi Asia. Aceştia sunt nevoiţi să creşească şi să presteze munci grele pentru salarii de nimic.

"Copii şi adolescenţi, în general români, dar şi din Republica Moldova şi din nordul Africii, dintre care unii au sub 14 ani şi care nu pot prin urmare să fie urmăriţi penal, sunt aduşi la furat în Italia", afirmă organizaţia "Salvaţi copiii".

Raportul mai face referire şi la prostituţia din rândul minorilor, precizându-se că cea mai mare parte a victimelor provin din Europa de Est şi Nigeria. Tinerele trebuie să plătească între 30.000 şi 50.000 de euro pentru a-şi recăpăta libertatea.