O mașină a fost INCENDIATĂ intenţionat la Hunedoara

Pompierii militari din Hunedoara au reuşit să stingă focul izbucnit la o mașină parcată pe o stradă dinoraș, înainte ca flăcările să se extindă. Din primele observaţii ale specialiştilor este vorba de un incendiu declanşat intenţionat, a informat sâmbătă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Potrivit Agerpres, incendiul a fost semnalat sâmbătă în jurul orei 2.00 dimineaţa, pe strada Ghioceilor din municipiul Hunedoara,. Imediat după alarmare, două maşini de intervenţie ale pompierilor au ajuns rapid la faţa locului. Deoarece focul a fost observat foarte devreme de persoana care a sunat la 112, incendiul a fost stins în câteva minute, înainte de a cuprinde întreaga maşină.

 

Pompierii au descoperit la locul incendiului substanţe care întreţin arderea şi care fuseseră plasate special.

În plus, pompierii au descoperit că ardeau şi substanţe combustibile amplasate special pentru a iniţia incendiul, fapt care a condus la concluzia că cel mai probabil arderea a fost produsă ca urmare a unei acţiuni intenţionate’, se arată într-un comunicat al ISU Hunedoara.

Pagubele produse de flăcări sunt mici, în incendiu arzând grila din material plastic amplasată în faţa autoturismului, ştergătoarele şi cadrul din plastic al parbrizului.