O mână spală bine pe alta: Directorul OMS a ascuns Holera cum a tăinuit China COVID-ul

O mână spală bine pe alta: Directorul OMS a ascuns Holera cum a tăinuit China COVID-ul

Șeful OMS dă lumii întregi ca exemplu modul de acțiune al regimului comunist, pentru că între el și China există o veche complicitate.

Directorul General al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus a fost criticat în 2017 pentru modul în care a gestionat epidemiile de holeră din Etiopia și Sudan.

Medicii și profesioniștii din domeniul sănătății de la acea vreme l-au acuzat că nu a clasificat corect maladia pentru a nu deranja cele două regimuri africane.

Trei ani mai târziu, Ghebreyesus se confruntă cu acuzații similare legate de modul în care a reacționat la noua pandemie cu coronavirus originar din China, observă Daily Caller.

Ne puteți urmări și pe Google News

Atât el cât și OMS au intrat în vizorul criticilor după ce a lăudat modul în care regimul chinez a tratat epidemia izbucnită în provincia Wuhan în noiembrie 2019.

Un grup de medici americani l-a acuzat pe Ghebreyesus în septembrie 2017 pentru că nu a anchetat epidemiile de holeră din Sudan, țară vecină cu Etiopia.

Oficialii sudanezi au calificat holera, care este provocată de o bacterie care se găsește mai ales în apa potabilă murdară, drept „diaree apoasă acută”.

Terminologia eronată a determinat organizațiile de sănătate din lume să nu se mobilizeze pentru a a combate epidemia de holeră.

„Tăcerea dumneavoastră în legătură cu ceea ce este în mod evident o epidemie de holeră în Sudan, devine pe zi ce trece tot mai condamnabilă”, i-au scris medicii lui Ghebreyesus într-o scrisoare din 11 septembrie 2017.

„Istoria inevitabilă care va fi scrisă despre această epidemie vă va pune cu siguranță sub o lumină nemiloasă”, au mai scris ei, adăugând că șeful OMS era „pe deplin complice față de teribilele suferințe și de moartea care continuă să se răspândească”.

Cu câteva luni mai înainte, Lawrence Gostin, directorul O’Neill Institute for National and Global Health Law de la Georgetwn University, s-a opus preluării conducerii OMS de către Ghebreyesus din cauza modului în care a gestionat epidemiile de holeră din Etiopia în 2006, 2009 și 2011.

Ghebreyesus a fost ministru al Sănătății al Etiopiei între 2005 și 2012, an în care a preluat portofoliul Externelor.

„Dr. Tedros este un compătimitor și foarte competent oficial de sănătate publică”, declara Gostin pentru New York Times. „Însă el a avut o datorie de a spune adevărul puterii și de a identifica și semnala în mod onest epidemiile de holeră verificate pe o perioadă lungă de timp.”

Potrivit New York Times, oficialii OMS s-au plâns în privat de faptul că ministrul etiopian al Sănătății a mințit în legătură cu aceste epidemii.