Fosta judecătoare de la Tribunalul Iași Mirela Anton a murit, pe 26 martie, la doar 54 de ani. O fostă colegă a declarat că aceasta nu era bolnavă, dar că a căzut pe scări în casă. Ea a apucat să își sune soțul, dar acesta a ajuns prea târziu. Soțul fostului magistrat Mirela Anton, Mihai Anton, este medic la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” Iași.
Mirela Anton a murit
„Nu era bolnavă. A fost pur şi simplu un accident. Din câte am înţeles, a căzut pe scări în casă. A mai apucat să-şi sune soţul, dar într-un sfert de oră s-a terminat”, a spus o fostă colegă a magistratei.
Absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii „Al.I. Cuza” în 1995, Mirela Anton a activat la începutul carierei în cadrul judecătoriilor Tecuci şi Paşcani. A promovat la Tribunalul Iaşi în iunie 2000. De la această instanţă a şi ieşit de altfel la pensie, la 1 decembrie 2022. Împreună cu soţul său, medic chirurg în cadrul Spitalului de Copii „Sf. Maria”, aveau un copil. Aceasta va fi înmormântată sâmbătă.
Mesajul Consiliului Superior al Magistraturii
Şi Consiliul Superior al Magistraturii a confirmat moartea Mirelei Anton și a transmis sincere condoleanțe familiei: „Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă profundul regret pentru încetarea din viaţă a doamnei Mirela Anton, fost judecător în cadrul Tribunalului Iaşi, şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească!”, potrivit ziaruldeiași.
Și judecătoarea Andreea Păcurar a murit
În urmă cu câteva zile, judecătoarea Andreea Păcurar de la Judecătoria Șimleu Silvaniei a murit la doar 34 de ani, după ce s-a luptat cu o boală nemiloasă. Ea a fost judecător la Judecătoria Șimleu Silvaniei, iar înainte a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău.
Colegii săi din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj sunt șocați de tragica veste și au transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate.