O grădiniţă din Pădureni a luat foc în această dimineaţă. Localnicii au cerut ajutorul pompierilor.
Nu se ştie exact de la ce a pornit incendiul din această dimineaţă, dar localnicii se bucură că grădiniţa era goală, cursurile fiind suspendate din pricina vremii nefavorabile. Incidentul a fost anunţat la 112, iar pompierii au intervenit cu două autospeciale cu spumă. La această oră, mai arde o parte din acoperişul instituţiei, a declarat pentru Agerpres Gabriala Olexiuc, purtătoarea de cuvânt de la ISU. .