O furtună de jumătate de oră a paralizat Rădăuţiul

Furtuna ce s-a abătut, aseară, asupra judeţului Suceava, a provocat pagube importante în special în municipiul Rădăuţi, iar intervenţiile au continuat şi azi.

În jurul orei 20:00, vântul şi grindina au smuls, copaci din pământ, care au turtit maşinile din cale, au distrus acoperişurile a zeci de case şi imobile şi au dus la blocarea traficului rutier şi feroviar.

A fost nevoie de aproximativ o jumătate de oră de ploaie puternică pentru a inunda centrul municipiului Suceava, sistemul de canalizare dovedindu-şi încă o dată ineficienţa. În câteva minute, cerul s-a întunecat, iar furtuna i-a luat prin surprindere pe sutele de oameni aflaţi la terasele amenajate pentru Zilele Sucevei.

Acoperişul Mănăstirii Bogdana, distrus Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, cele mai multe probleme s-au înregistrat la Rădăuţi, acolo unde, jumătate de oră de ploaie torenţială şi vânt puternic, au paralizat un oraş întreg. Circulaţia rutieră spre Suceava era întreruptă de un brad care căzuse perpendicular pe şosea, dar şi pe reţeaua electrică şi deplasase doi stâlpi.

Şi Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi a avut de suferit, acoperişul fiind distrus de furtună. În comuna suceveană Vatra Moldoviţei, o gospodărie a fost distrusă parţial de flăcări, în urma unui trăsnet.

Cadrele ISU Suceava au fost chemate să înlăture şi arborii prăbuşiţi peste calea ferată. Echipe ale EON, ale Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Suceava, ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, secţia Drumuri Naţionale Suceava, acţionează şi în cursul zilei de azi pentru remedierea situaţiei.