O funcţionară de la Finanţe Publice Argeş şi soţul ei, fost poliţist, nu pot justifica 417.477 euro

O funcţionară de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi soţul acesteia, fost agent şef adjunct de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, vor fi verificaţi de Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, pentru că nu pot justifica 417.477 euro.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) informează că a constatat un funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş, Virginia Liliana Bălţat, şi soţul acesteia, Marian Daniel Bălţat, fost agent şef de poliţie în cadrul IPJ Argeş, nu pot justifica existenţa unei diferenţe, în cuantum de 1.552.103,37 lei (aproximativ 417.477,45 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate.

"În perioada 2000 - 2010, Bălţat Virginia Liliana şi Bălţat Marian Daniel au realizat venituri salariale, în cuantum de 1.325.692 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 2.877.795,37 lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 1.552.103,37 lei (aprox. 417.477,45 euro)", se arată într-un comunicatul transmis de ANI.

Sursa citată precizează că a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către cei doi în perioada exercitării funcţiilor publice.

ANI mai precizează că persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază, cei doi depunând un punct de vedere la dosarul de evaluare.