O fetiță de 12 ani din Cisnădie s-a spânzurat. A fost găsită fără suflare de fratele ei mai mic

O fetiță de 12 ani din Cisnădie s-a spânzurat. A fost găsită fără suflare de fratele ei mai mic Sursa foto:Arhiva EvZ

La Cisnădiu, o fetiță de 12 ani s-a spânzurat în apartamentul familiei. Ea a fost găsită de fratele ei, în vârstă de 9 ani. Echipajele medicale alertate nu au putut salva tânăra.

O minoră de 12 ani s-a spânzurat în apartamentul familiei, în localitatea Cisnădie, judeţul Sibiu. Ea a fost găsită de fratele ei, în vârstă de doar 9 ani. Echipajele medicale alertate de tatăl fetei nu au putut salva victima.

Apel la 112 în jurul orelor 19:40

Joi seara în jurul orelor 19:40 echipajele medicale au fost solicitate de către o persoană de sex masculin. Ehipajele medicale nu au putut face altceva decât să constate decesul tinerei prin suicid.

”În această seară, în jurul orei 19,40, prin apel 112, un bărbat a solicitat intervenţia echipajelor medicale şi a poliţiştilor întrucât suspecta faptul că fiica sa, în vârstă de 12 ani, ar fi încercat să se sinucidă, spânzurându-se în apartamentul în care domicilia, în oraşul Cisnădie. Bărbatul fusese anunţat de către celălalt copil, un băiat în vârstă de 9 ani, că, după ce s-a întors acasă, ar fi găsit-o pe sora sa inconştientă”, a transmis, joi seară, Inspectoratul de Poliție a Județului Sibiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Decesul minorei a fost confirmat

IPJ Sibiu a precizat că, din păcate, la faţa locului, medicii şi poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă. Echipajul medical a pronunţat, la scurt timp, decesul fetiţei.

De asemenea, SAJ Sibiu a făcut primele declarații.„SAJ Sibiu a trimis un echipaj tip B la o solicitare în Cisnadie unde din primele informații o fetiță de 12 ani ar fi fost găsită spânzurată. La sosirea echipajului, a fost găsită, într-adevăr fata decedată. Din păcate echipajul nu a mai avut ce face pentru tânăra fată”, a spus Genu Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

În cauză, la nivelul Poliţiei Oraşului Cisnădie, s-a declanşat o anchetă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor în care a survenit decesul fetei. Deocamdată nu se cunoaște niciun motiv întemeiat sau confirmat despre care să se poată spune cu certitudine că a cauzat sau amplificat decizia fatlă de a-și curma firul vieții luată de către minora din Cisnădie.