O feministă din secolul XVIII - goală pușcă în mijlocul Londrei

O feministă din secolul XVIII - goală pușcă în mijlocul Londrei

Un monument dedicat feministei britanice Mary Wollstonecraft a fost dezvelit marți, 10 noiembrie, la Londra, provocând o polemică aprinsă, dat fiind că militanta din secolul XVIII e prezentată nud.

Mary Wollstonecraft a fost una dintre primele activiste pentru emanciparea femeilor. Cartea sa, apărută în 1792, și care poartă titlul „A Vindication of the Rights of Woman” („O justificare a drepturilor femeii”), pleda pentru ca femeile să aibă aceleași drepturi ca bărbații.

Lucrarea sa care îi entuziasmează pe progresiștii de astăzi a fost publicată cu o jumătate de secol înainte de apariția mișcării sufragetelor, în favoarea votului univesal. Ea acuză prejudecățile sociale care restrâng femeia la funcția sa reproductivă.

Dincolo de numeroasele sale aventuri, ea a fost căsătorită cu filosoful anarhist William Golding și a fost mama lui Mary Shelley, cea care a scris faimosul roman gotic, „Frankenstein”.

Ne puteți urmări și pe Google News

După moartea lui Mary Wollstonecraft, la vârsta de numai 38 de ani, în 1797, opera sa a pălit în fața dezvăluirilor despre viața tumultoasă. Astăzi, însă, ea este considerat unul dintre idolii curentului progresist.

Drept care, nimic mai normal să i se dedice un monument într-unul dintre fiefurile progresismului, care este Londra.

Sculptura argintie care îi aduce omagiu lui Mary Wollstonecraft este alcătuită dintr-o formă abstractă pe care se înalță statuia feministei. Micuță, goală și foarte păroasă.

Creație a artistei britanice Maggi Hambling, statuia a fost amplasată într-un scuar din nordul Londrei, după o campanie asiduă a progresiștilor și admiratorilor de azi ai aprigei femei.

Însă, concepția artististică a monumentului a provocat reacții împărțite. Ziarul cu simpatii conservatoare The Daily Telegraph l-a numit „jenant”.

Alții s-au întrebat dacă un bărbat cu un prestigiu echivalent ar fi fost vreodată reprezentat nud.

„Cred că ar fi fost mai potrivit să o comemorăm pe Mary Wollstonecraft cu hainele pe ea”, a postat pe Twitter romanciera britanică JoJo Moyes.

Însă sculptorița Maggi Hambling, autoarea straniei viziuni artistice, a declarat pentru cotidianul The Evening Standard că Mary Wollstonecraft „este toate femeile la un loc și hainele ar fi incomodat-o”.