O femeie legată a fost găsită înecată la Agigea

Trupul unei femei înecate, care nu a putut fi identificat, a fost găsit ieri după-amiază de pescari de pe Canalul Dunare-Marea Neagra. Pescari au văzut în adânc ceva ce aducea cu silueta unui om, astfel că au chemat politia.

Pescari au alertat poliţia din comuna Cumpăna, care a cerut ajutorul celor de la Poliţia Transporturi Navale. Poliţiştii au identificat la kilometrul 11 pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, sub apă, un cadavru uman, în poziţie verticală, aflat la circa un metru sub oglinda apei şi la patru metri de ţărm.

Scafandrii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au fost cei care au reuşit să scoată din apa şi sa aducă la mal cadavrul. Conform datelor de la faţa locului, femeia avea picioarele legate cu un cablu metalic, care era prins, prin cârlige metalice, de o dală de beton scufundată pe fundul canalului. În jurul gâtului avea înfăşurat un cablu metalic de acelaşi tip cu cel de la picioare. 

O macara de la ISU Dobrogea a fost adusă la faţa locului, pentru a scoate dala de beton de care era prins trupul femeii. Conform datelor preliminare, furnizate de poliţie, înainte de efectuarea autopsiei, trupul neînsufleţit este al unei femei de circa 35 de ani, care purta o bluză şi pantaloni negri. Cadavrul avea sub haine, un costum de baie, negru.

Ancheta a fost preluată de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, iar cadavrul a fost transportat la morga din Constanţa pentru efectuarea autopsiei şi stabilirea exactă a cauzelor decesului.

Surse din Poliţia Constanţa au precizat că este vorba despre o crimă, fiind exclusă varianta sinuciderii sau accidentul.