O femeie a murit în timp ce era certată de operatoarea de la urgenţă

O femeie a murit în timp ce era certată de operatoarea de la urgenţă

Se întâmplă și la alții. Autoritățile americane au dat publicității înregistrarea unui apel la numărul de urgență 911, după ce o femeia a murit înecată, chiar în timp ce vorbea cu operatoarea, fiind mustrată de aceasta.

Debra Stevens, o femeie în vârstă de 47 de ani, livra ziare în momentul în care SUV-ul cu care se afla a fost măturat de pe drum de o inundaţie iscată din senin. Neputând să părăsească mașina, femeia a sunat disperată la 911, cerând ajutor.

Apelul a durat 22 de minute, timp în care nu s-a găsit o soluție pentru a-i salva viața. ”Am o urgenţă, o situaţie de urgenţă severă. Nu pot ieşi şi sunt speriată de moarte, doamnă. Puteţi, vă rog, să mă ajutaţi?” , a spus femeia operatoarei, repetându-i, pe durata convorbirii, că riscă să moară înecată, deoarece nu știe să înoate.

”Nu o să muriţi. Nu ştiu de ce vă panicaţi, nu faceţi decât să consumaţi oxigenul, calmaţi-vă”, îi răspunde operatoarea. Conștientă că nu va scăpa, femeia îi mai spune operatoarei, plângând în hohote, să se roage împreună cu ea, pentru o minune divină. ”Începeţi dumneavoastră rugăciunea” , i-a răspuns operatoarea care era în ultima ei zi de muncă la acest serviciu.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Te rog să mă ajuţi şi să mă scoţi de aici, Doamne”, a mai apucat să spună victima, iar replica operatoarei a fost una cutremurătoare: ”Asta vă va servi drept lecţie data viitoare, să nu mai conduceţi prin apă. (…) Nu înţeleg cum de nu aţi văzut. Trebuia să treceţi prin inundaţie. Apa nu a apărut din senin”.

După un sfert de oră petrecut în apel, dispecera preia şi alte apeluri la 911 şi încerca să le descrie pompierilor locul în care se afla femeia: ”Ascultaţi-mă, ştiu, încerc să vă ajut. Ştiu că sunteţi speriată, dar aşteptaţi, trebuie să preiau şi alte apeluri. Nu sunteţi singura care a rămas în apă”.

”Domnişoară Debbie? O, Dumnezeule. Pare că este sub apă”, mai spune dispecera. Echipajele de salvare au reperat mașina după 58 de minute de la apel. La volan, au făsit-o pe femeie înecată.

”Înregistrarea conţine ultimele momente ale unei persoane decedate, precum şi interacţiunea dintre ea şi operatorul 911. Şi, în timp ce răspunsul operatorului la acest eveniment extrem de tensionat sună uneori nepăsător, s-au făcut eforturi pentru localizarea şi salvarea doamnei Stevens”, au declarat autoritățile americane.

 

Sursa: Româniatv.net