O elevă DESFIGURATĂ în bătaie de alte două colege. MOTIVUL de la care a pornit SCANDALUL este unul HALUCINANT!

Scene şocante petrecute într-un liceu din România. O elevă a fost ruptă în bătaie şi ameninţată de mai multe colege. Totul s-a întâmplat în fața liceului "Alexandru cel Bun" din Gura Humorului. Motivul de la care a pornit întregul scandal este unul halucinant!

Fata a fost trântită la pământ și lovită cu pumnii și picioarele. Se pare că eleva a fost bătută într-un asemenea hal  din cauza unui mesaj pe Facebook. Tânăra ar fi făcut mai multe comentarii sadice pe Internet despre accidentul din Suceava în care cinci tineri au ars de vii. 

Fără milă, cele două fete o doboară la pământ pe colega lor, o trag de păr şi o izbesc cu pumnii şi picioarele. Minute bune fata abia a putut respira sub ploaia de lovituri, potrivit B1tv.

Salvată de lovituri de un coleg

Chiar și atunci când eleva este ridicată de băiatul salvator, una dintre agresoare o trage de păr în continuare în timp ce o amenință. "Te desfigurez", îi spune fata. Conducerea liceului și poliția au deschis anchete pentru a stabili împrejurările în care a avut loc acest incident grav. Vor fi luate măsuri împotriva agresoarelor, mai spune sursa citată.

De unde a pornit întreaga poveste?

 

Ei bine, cele două fete ar fi fost prietene cu unul dintre tinerii morţi în groaznicul accident de la Suceava, în care toţi cei cinci ocupanţi ai maşinii au murit, spune observator.tv. Fata bătută ar fi făcut mai multe comentarii acide pe Facebook, despre accidentul groaznic, iar colega sa a decis că trebuie s-o pedepsească fizic pentru acest lucru. Părinţii fetei bătute se tem pentru siguranţa fetei şi vor s-o mute la altă şcoală.