O copilă înnebuneşte o Europă condusă de adulţi. Lupta pentru miliarde de euro

O copilă înnebuneşte o Europă condusă de adulţi. Lupta pentru miliarde de euro

Uniunea Europeană face pe plac Gretei Thunberg în lupta sa împotriva poluării care înseamnă o ploaie de miliarde de la bugetul UE.

O fi din cauza propagandei crescânde a Gretei Thunberg şi a adepţilor săi, ironizaţi prin porecla „gretini” în loc de „cretini”

Dar iată că şi noul buget al Uniunii Europene pe 2020 consideră aur curat teoriile asupra încălzirii globale şi a schimbărilor climatice, foarte discutate de mulţi oameni de ştiinţă cu păreri contrarii, acordă mai mulţi bani pentru „global warming”. Aceasta prin limitarea susţinerii agricultorilor de pe continent. Compromisul la care s-a ajuns ieri între Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European, prevede că nu mai puţin de 21% din întregul buget al viitorului an va fi destinat programelor „verzi”, în special prin angajarea unui personal mai numeros la European Enviroment Agency, agenţia ambientală a UE, dar şi finanţări de proiecte de susţinere ambientală ale programului LIFE, a cărui siglă vine din franceză „L'instrument Financier pour l'Enviroment”, a scris editorialistul Mirko Molteni.

Cifre ameţitoare alocate mediului

Implicarea totală a Bruxellesului va fi de 168,7 miliarde de euro, în creştere cu 1,5%, dintre care 153,6 miliarde de euro de cheltuieli efective (+ 3,4% în 2019). Nu mai puţin de 32 de miliarde vor merge la protejarea mediului înconjurător, asta fiindcă a fost mărită cifra cu 500 de milioane de euro. Restul banilor sunt împrăştiaţi în toate zările ambientale încât li se pierde urma. Finlanda, care deţine preşedinţia Uniunii, spune prin ministrul de finanţe Kimmo Tiilikainen: „Subliniez evoluţia către o Europă mai verde şi apreciez faptul că acest lucru coincide cu agenda UE privind clima”.

Adulţii se justifică

La rândul său, neamţul Gunther Oetinger, comisarul european al bugetului şi resurselor umane, spune despre buget: „Va implica resursele către sectoarele în care sunt necesare. Va contribui la crearea de locuri de muncă, la înfruntarea schimbărilor climatice şi să stimularea investiţiilor în toată Europa. Se va investi în tineri şi vom face o Europă mai sigură”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Agricultura vitregită

Cu toate că s-au acordat 59,7 miliarde de euro agricultorilor, se înţelege că acest sector nu mai este considerat strategic de birocraţii europeni, deşi este sectorul cel mai concret din toate, putând asigura europenilor o autosuficienţă alimentară care să-i pună la adăpost de creşteri ale importurilor deloc necesare precum conserve americane şi bulion chinezesc.

Iată cum o copilă îşi bate joc de ditamai oameni politici şi de atâţia oameni de ştiinţă

Voci importante din domeniu  au explicat că teoriile lansate de aceasta sunt pure speculaţii pentru a ieşi din apăsătorul anonimat şi a face rost de bani, mulţi bani. Du-te la şcoală, Greta, nu-ţi risipi anii cei mai frumoşi ai vieţii, bucură-te de copilărie şi de prieteni...dacă mai ai!