O bolnavă de leucemie i-a cerut ajutorul lui Iohannis. Nu mai sunt medicamente în farmacii

O bolnavă de leucemie i-a cerut ajutorul lui Iohannis. Nu mai sunt medicamente în farmacii

Elena Parască are leucemie din 2019 şi în prezent nu mai găseşte în farmacii medicamentele de care are nevoie, motiv pentru care s-a adresat inclusiv preşedintelui României, Klaus Iohannis, dar şi ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă, cărora le-a transmis că are doi copii şi că doreşte să trăiască alături de ei.

România se confruntă din nou cu lipsa medicamentelor necesare bolnavilor de cancer, iar apelul disperat al doamnei Parască nu mai are nevoie de completări. Amintim că la jumătatea lunii iunie, bolnavii de cancer din România erau în aceeaşi situație disperată.

În prezent, Elena Parască are nevoie de Vesanoid, medicament care a dispărut de pe rafturile farmaciilor din ţară. Pentru a-şi rezolva această problemă, femeia a făcut petiţii la Ministerul Sănătăţii, dar nu a primit niciun răspuns.

Câţi bolnavi de leucemie nu au tratament

Pusă în faţa acestei situaţii, bolnava s-a gândit să se adreseze preşedintelui României. Conform Antena 3, „1.800 de români bolnavi de leucemie nu-şi găsesc tratamentul de care au nevoie pentru a supravieţui” în prezent.

Ne puteți urmări și pe Google News

În luna mai, Elena a fost nevoită să organizeze o strângere de fonduri pe Facebook pentru a-şi putea procura medicamentele. Două cutii cumpărate din Germania au costat-o 1.180 de euro.  „Sunt pacient oncologic din 2019. Sunt bolnavă de leucemie şi din mai nu mai găsesc tratamentul în România. Sunt dependentă de el.

Vă rog, domnule preşedinte, domnule premier, doamnă ministru al Sănătăţii, să faceţi ceva pentru mine. Am doi copii şi vreau să trăiesc alături de ei”, a declarat Elena Parasca marţi, la Antena 3.

Elena Perască

În ciuda apelurilor disperate, criza continuă

Medicamentul de care are nevoie doamna era adus în România de Unifarm şi se putea achiziţiona compensat. Vesanoid nu mai ajunge la bolnavi pentru a doua oară în acest an.

Sursa citată aminteşte că prima situaţie similară a fost semnalată în februarie 2021. La acea vreme, reprezentantul Federației Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, atrăgea atenţia autorităţilor: „Vor trece zile întregi în care vor muri oameni din cauza lipsei acestui medicament pentru că s-a trezit, într-un final, Unifarm să facă reînnoirea autorizaţiei pe nevoi speciale a acestui medicament.

Dar, oamenii pot muri în două, trei ore, dacă nu au acest tratament. A fost o mână criminală aici nu se poate, ştiindu-te unicul importator să nu iei atitudine.”