În Constanţa, o asistentă este acuzată că a refuzat să resusciteze un bărbat prăbuşit pe faleză, declarându-l mort. Turistul a fost adus la viaţă de un echipaj SMURD, însă a decedat după ce a ajuns la spital.
Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, care venit din Vrancea în concediu la mare, s-a prăbuşit sâmbătă, pe faleză. Trecătorii au sunat imediat la 112, iar la faţa locului a ajuns, după 40 de minute, o ambulanţă, din care au coborât o asistentă şi un voluntar, relatează Neptun TV.
Asistenta a refuzat să-l resusciteze şi l-a declarat pe bărbat mort. În plus, potrivit relatărilor martorilor, femeia a început să folosească un limbaj vulgar, atunci când a fost luată la întrebări de trecători pentru că a refuzat să intervină pentru a-i salva viaţa victimei. Întreaga scenă a fost filmată şi, deşi pe înregistrare nu se aude vocea asistentei, din comentariile martorilor reiese faptul că aceasta a folosit un limbaj inadecvat.
„Așa ai zis, că te doare în... Te-a auzit toată lumea. Să pățești și tu la fel, să vezi cum e! Trebuia să vină SMURD-ul. Ați ieșit și voi de pe băncile școlii și gata! Ai fost filmată când ai zis că te doare în ... că a murit acest om!“, au declarat oamenii revoltaţi.
La insistenţele martorilor, după 20 de minute a ajuns la faţa locului şi un echipaj SMURD, format din medic, paramedic şi asistent. Echipa a reuşit să-l readucă la viaţă pe turist, însă acesta din urmă a decedat la 20 de minute după ce a ajuns la spital.
Asistenta care a refuzat să-l ajute pe bărbat şi-a motivat decizia spunând că, în momentul în care a ajuns la faţa locului, i s-a spus că acesta decedase cu o oră înainte, motiv pentru care nu mai considerat că este necesar să intervină. Pusă în faţa acuzaţiilor, asistenta şi-a dat demisia.
În urma necropsiei, s-a constatat că victima a decedat din pricina unui infacrt miocardic.