O altă victim a rujeolei. Institutul Cantacuzino a confirmat al nouălea deces din cauza rujeolei. O fetiță de un an și trei luni din Timiș, care nu fusese vaccintată împotriva virusului, a murit, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Valentin Popescu, pentru news.ro.
Potrivit B1 TV, fetița nu fusese vaccinată din cauza unor probleme de sănătate, ea suferind mai multe intervenţii chirurgicale.
Nouă decese la nivel de țară, dintre care cinci în judeţul Arad, două în Timiş şi câte unul în Dolj şi Bucureşti.
În acest an, până în 29 decembrie au fost confirmate 1.969 de cazuri de rujeolă în 33 de judeţe, dintre care nouă decese, trei fiind copii sub un an.
Cele mai multe cazuri de rujeolă au fost înregistrate în judeţele Arad (462) Caraş-Severin (345), Timiş (296), Mureş (256), Bistriţa-Năsăud (129) şi Dolj (110), potrivit Centrului Naţional de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile.