Nuntă MIERCURI SEARA. Rromii din Timișoara au petrecut cu Guță și Minune în mijlocul drumului, păziți de poliție I FOTO

Nuntă MIERCURI SEARA. Rromii din Timișoara au petrecut cu Guță și Minune în mijlocul drumului, păziți de poliție I FOTO

Mai mulți polițiști au fost trimiși să păzească o nuntă de rromi care a avut loc miercuri seara pe strada Lorena din Timișoara. Ghiță și Denisa și-au unit destinele, iar la paranghelie au cântat Guță și Adrian Minune. Nuntașii au ieșit la dans direct în mijlocul drumului, cu decibelii la maxim, spre disperarea întregului cartier.

Paranghelia a avut loc pe strada Lorena, la doi pași de sediul unei secții de Poliție. Strada s-a umplut de mașini de lux, apoi a început defilarea rromilor îmbrăcați în ultimele creații ale marilor case de modă, bărbații, sau în rochii strălucitoare și cu paiete, femeile. Pe fundal răsunau manelele, iar printre versuri muzicanții le faceau dedicații protagoniștilor – Ghiță și Denisa. Mirii au avut și un banner imens cu portretele lor, pe vilă.

Vecinii din zonă nu au mai știut cum să își închidă ferestrele să reducă zgomotul infernal făcut de maneliști, claxoane și chiuiturile nuntașilor. Ajunși la fața locului pentru a menține ordinea, polițiștii au aplicat o amendă contravențională de 1.000 de lei pentru tulburarea liniștii publice.  

Ne puteți urmări și pe Google News