Numire cu scandal la conducerea CNAS. Revolta medicilor de familie. Care va fi reacţia premierului Dăncilă

Numire cu scandal la conducerea CNAS. Revolta medicilor de familie. Care va fi reacţia premierului Dăncilă

După ce premierul Viorica Dăncilă l-a numit la conducerea Casei Naţionale de Sănătate pe Vasile Ciurchea, medicii de familie au reacţionat cerând schimbarea acestuia. Medicii susţin că le-a fost de-a dreptul ostil în timpul celorlalte două mandate ale sale la conducerea Casei.

„Banii şi datele pacienţilor trebuie administrate de persoane asupra cărora nu există nici o urmă de suspiciune”, atrag atenţia medicii de familie

„Conducerea Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie a luat cunoştinţă cu uimire şi rezerve de numirea domnului dr. Vasile Ciurchea în funcţia de preşedinte director general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Respectăm decizia luată şi motivul aducerii din nou în funcţia de conducere a CNAS a unei persoane cu experienţă, notând şi că domnul dr. Vasile Ciurchea este unul dintre cei mai longevivi preşedinţi CNAS, ocupând această funcţie şi între anii 2007-2009 şi 2014-2016.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ne exprimăm pe această cale regretul că nu a fost numit un specialist asupra căruia să nu existe nici o urmă de suspiciune şi care să fi avut rezultate pozitive notabile pe durata mandatului său, în special în privinţa funcţionării Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate”, se arată în scrisoarea deschisă a federaţiei.

De asemenea, medicii de familie susţin că Dăncilă ar fi putut găsi un profesionist care să nu aibă probleme penale şi care să fie cunoscut pentru o atitudine onestă şi deschisă, potrivit psnews.ro