Senatorii Șerban Nicolae, Vlad Alexandrescu și Mihai Goțiu s-au contrat în ședința de săptămâna trecută după ce pesedistul a spus că useriștii se ghidează după „regulamentul lui Soros”
Senatorii Șerban Nicolae și Mihai Goțiu – de la PSD și, respectiv, USR – par să se „vâneze” unul pe celălalt în ședințele Biroului Permanent al Senatului. În prima zi a acestei săptămâni, cei doi s-au acuzat reciproc, după o astfel de ședință, că au folosit cuvinte grele unul împotriva celuilalt. Pe 27 martie – în întâlnirea începută la ora 13.20, sub conducerea lui Călin Popescu-Tăriceanu – cei doi s-au certat din nou. Disputa a pornit, așa cum bănuim toți, de la probleme care țin de legislația din Justiție.
Nu e vorba de Legea Grațierii – pe ce a vizat această lege votul din Birou a tranșat lucrurile – ci pe alegerea reprezentanților societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii. Era – cu ghinion – al 13-lea punct pe ordinea de zi.
Șerban Nicolae deschide subiectul fierbinte
Președintele Senatului a pus în discuție solicitarea a 21 de organizații civice de schimbare a modului desemnării unor membrii CSM. Mihai Goțiu a intervenit și a spus că solicitarea trebuie să ajungă la comisii și apoi să fie reluată procedura desemnării în Senat. Potrivit stenogramei ședinței, liderul PSD a luat cuvântul:
„Domnule președinte, dacă îngăduiți. Dincolo de faptul că cei din Comisia juridică nu sunt consultanții juridici ai membrilor Senatului - și aș vrea totuși să înțelegeți că este o lipsă de considerație față de colegii senatori să ne trateze cineva drept consilierii juridici ai altor senatori –, chestiunea cu când se aplică Regulamentul ar trebui s-o știe fiecare senator care a intrat în mandat. Cine nu înțelege când se aplică legile și regulamentele, ar fi bine săși dea demisia din Senat. Asta, pe de o parte. (...) Să repetăm votul ar însemna să ne batem joc de propriul vot și să considerăm că greșim până când votăm ce trebuie. Dacă regulamentul Soros prevede alte reguli, să ne spună, dar eu unul cred că e bătaie de joc la adresa Senatului.”
Mitinguri și somnul în plen
Mihai Goțiu: Să nu vă închipuiți că oamenii nu înțeleg aceste șmecherii și aceste întoarceri pe după copac. Aceste lucruri sunt cele care irită societatea civilă. De asta vedeți oameni care ies în stradă și să țineți cont că noi nu vom restabili niciodată prestigiul acestei instituții cu astfel de stratageme. Mulțumesc.
Șerban Nicolae: Nici dormind în plen.
„Soros”, considerată jignire
Din stenogramă se vede cum useriștii sar:
Vlad-Tudor Alexandrescu: Protestez împotriva acestui cuvânt. Vă rog să vă retrageți cuvintele.
Șerban Nicolae: Ei, asta-i bună!
Remus Mihai Goțiu: Solicit un drept la replică, domnule președinte.
Vlad-Tudor Alexandrescu: Nu știu ce legătură are Soros. Este o contestație a unor organizații neguvernamentale
Călin Popescu-Tăriceanu: Domnule senator, stați că nu v-am dat cuvântul și nu am impresia că sunteți avocatul domnului Soros, nu am auzit chestiunea asta, ca să vă simțiți dumneavoastră lezat. Domnule senator Goțiu, vă rog.