Nume mari la premiile „Gopo“

Nume mari la premiile „Gopo“

DISTINCŢII. Premiile „Gopo“, ajunse la cea de-a doua ediţie, vor fi decernate mâine, ceremonia urmând să aibă loc la Palatul Regal, în Sala Tronului.

Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, şi îşi propune premierea valorilor cinematografiei româneşti actuale. Printre nominalizaţi se numără personalităţi artistice care s-au remarcat în 2007. Dintre acestea fac parte Cristian Mungiu, Răzvan Vasilescu, Vlad Ivanov, Anamaria Marinca sau Andi Vasluianu.