Nume de cod ”Submarinul”. Un angajat a delapidat UN MILION prin fraude INFORMATICE

Procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara au destructurat o grupare infracțională specializată în săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fraude informatice. Opt percheziţii au fost începute simultan la locuinţele a cinci dintre suspecți, precum și la trei sedii ale societăților comerciale implicate. În acțiune anchetatorii beneficiază de suportul luptătorilor de la SAS.

Ancheta DIICOT Timișoara a stabilit că angajatul unri firme din comuna Ghiroda, care producea piese de schimb pentru submarine, a pus la cale un mecanism de fraudare a firmei unde lucra. În perioada august 2012 – octombrie 2013, cu sprijinul angajaţilor altor firme cu care colabora a introdus  facturi fictive în contabilitatea societății și a determinat plata acestora. Prin activitatea infracțională, societatea a fost prejudiciată cu suma de 976.948.64 de lei (aproximativ 250.000 de euro). ”Din cercetări, a reieşit că, în perioada august 2012 – octombrie 2013, cei şase bănuiţi ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul delapidării societăţii comerciale, prin introducerea unor facturi fictive în contabilitatea societăţii şi determinarea plăţii acestor facturi emise pentru mărfuri nelivrate, servicii neprestate, respectiv dublu facturate. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, fraudă informatică, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic şi delapidare”, transmite IPJ Timiș.

Au fost emise șase mandate de aducere pe numele suspecților care urmează a fi conduși la sediul DIICOT Timișoara, în vederea audierii lor. Cazul a fost instrumentat cu suportul tehnic și de specialitate al Serviciului Operațiuni Speciale Timișoara și al Serviciului de Informații și Protecție Internă Timișoara.