Numărul persoanelor muşcate de câini în Capitală şi care s-au prezentat la Institutul Matei Balş a scăzut la aproximativ 200 în martie faţă de peste 800 în intervalul similar de anul trecut, a declarat coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu, joi, într-o conferinţă de presă.
„În martie 2014 au fost înregistrate la Institutul Matei Balş 217 persoane muşcate de câini fără stăpân în Bucureşti faţă de 836 în martie 2013. Avem ca obiectiv pentru martie 2015 să ajungem la sub 100 de muşcături pe lună”, a spus Băncescu.
El a spus că programul de sterilizare a câinilor cu deţinător continuă, ajungându-se la 5.337 de câini sterilizaţi până în prezent.
„Îmbucurător e că prin lege obligaţia privind înregistrarea câinilor cu deţinător funcţionează şi deja în Bucureşti s-a trecut de 5.000 de câini înregistraţi, dar reamintim şi de obligaţiile deţinătorilor de câini care vor să înregistreze, trebuie să aibă grijă ca acei câini care nu au pedigree să fie sterilizaţi până la sfârşitul anului”, a menţionat reprezentantul ASPA.
El a adăugat că ASPA îşi propune să captureze cel puţin 80% dintre câinii de pe străzi până în martie 2015.