Numărul persoanelor izolate la domiciliu e uriaș, deși avem doar un singur caz confirmat

Numărul persoanelor izolate la domiciliu e uriaș, deși avem doar un singur caz confirmat

„Grupul de comunicare strategică” , conceput în urma apariției noului coronavirus pe teritoriul țării noastre, au dezvăluit numărul românilor care se află acum în carantină. Deși avem un singur caz confirmat, cei care trebuie să stea izolați e uriaș.

„După anchetele epidemiologice pentru a stabili traseele și persoanele cu care au intrat în contact atât cetățeanul italian care a vizitat țara noastră, cât și cetățeanul român declarat pozitiv, s-a constatat că aceștia s-au aflat pentru o perioadă de timp în același spațiu. Celelalte persoane cu care au interacționat cei doi au fost izolate și li s-au prelevat probe, însă nu s-a confirmat prezența coronavirusului.

În cursul zilei de astăzi, la nivelul Institutului de Boli Infecțioase din București și a centrelor regionale din Cluj-Napoca, Iași și Timișoara au fost analizate 12 probe, toate având rezultat negativ.

De asemenea, la acest moment sunt în carantină în centre instituționalizate 99 de persoane, iar 7.174 de persoane au fost izolate la domiciliu pentru a fi monitorizate pentru o perioadă de 14 zile, așa cum prevăd toate protocoalele internaționale.

La nivelul Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate din Ministerul Finanțelor Publice au fost primite și deschise toate ofertele pentru achiziția termoscannerelor, destinate identificării posibilelor persoane infectate cu coronavirus. După analiza ofertelor, a fost stabilită, pe baza criteriilor - timp de livrare și preț, compania care va furniza cele 35 de aparate destinate amplasării în aeroporturile din țara noastră. Acestea urmează să fie livrate astfel: 5 săptămâna viitoare, 10 până la data de 20 martie, iar alte 20 într-un termen de 55 zile.

Cetățenii care doresc informații despre situațiile legate de COVID – 19 pot apela gratuit numărul 0800800358. La această linie telefonică pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă”, a transmis „Grupul de Comunicare Strategică”.

Ne puteți urmări și pe Google News