Numărul morților crește. Coronavirusul poate ucide de patru ori populația României

Numărul morților crește. Coronavirusul poate ucide de patru ori populația României

Numărul victimelor virusului ucigaș pare să nu mai poată fi controlat în China, unde de la oră la oră se înregistrează alte cazuri de deces sau îmbolnăviri grave. Cel puțin 41 de morți și 1400 de cazuri sunt deja confirmate, peste 40 de milioane de persoane fiind blocate, pentru măsuri antiepidemice, în localitățile în care trăiesc. Pe de altă parte parte, cercetătorii americani spun că avertizaseră cu trei luni în urmă de apariția cazurilor în China și că 65 de milioane de oameni ar putea muri în urma infecției cu coronavirus

40 de milioane de oameni sunt blocați

Autoritățile din China şi-au dublat eforturile pentru a împiedica răspândirea unui nou coronavirus mortal, care a făcut deja 41 de morţi în această ţară, cu blocarea a peste 40 de milioane de persoane pentru măsuri antiepidemice, transmite AFP.

Maladia provocată de acest coronavirus apărut în decembrie într-o piaţă agroalimentară din Wuhan, un oraş din centrul Chinei, a făcut 41 de morţi în ţară, iar numărul persoanelor contaminate a crescut la 1.287, au precizat sâmbătă autorităţile locale.

Trei cazuri și în Franța

În străinătate, al doilea caz de coronavirus a fost confirmat în Statele Unite şi trei cazuri au fost confirmate şi spitalizate sâmbătă în Franţa, primele din Europa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vineri, autorităţile din China au demarat la Wuhan, oraşul cu 11 milioane de locuitori, aflat în centrul epidemiei şi plasat în carantină de joi, construcţia unui spital, capabil să primească în termen de 10 zile 1.000 de pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus.

Lucrările trebuie finalizate în timp record, pentru ca spitalul, construit din prefabricate, pe o suprafaţă de 25.000 de metri pătraţi, să îşi deschidă porţile pe 3 februarie, potrivit agenţiei Xinhua.

În total, potrivit unui calcul întocmit de AFP, sunt izolate de restul lumii 13 localităţi din regiunea Hubei, având capitala la Wuhan, cu o populaţie de 41 de milioane de locuitori.

Pot muri mai mulți oameni decât în Primul Război Mondial

Joi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut "situaţia de urgenţă din China", însă a apreciat că este "prea devreme" pentru a vorbi despre o stare de urgenţă globală din cauza acestui virus, arată Agerpres.

Cercetătorii americani de la Johns Hopkins Center for Health Securit avertizaseră cu trei luni înainte că acest coronavirus ar putea ucide 65 milioane de oameni într-un an. Ei au realizat un model computerizat al unei pandemii ipotetice, ca parte a unei cercetări medicale, informează dailymail.co.uk. Simularea a dat ca rezultat 65 de milioane de oameni, de pe întregul glob, în numai 18 luni de la izbucnirea pandemiei.

Doctorul Eric Toner, de la Johns Hopkins, a declarat că nu a fost deloc surprins când a aflat de coronavirus, la sfârșitul lunii decembrie.

Toner mai spune că boala pare a fi mai puțin gravă decât SARS, dar pe de altă parte pare să se transmită cu mai mare ușurință decât aceasta. Coronavirusul este o infecție a tractului respirator care poate duce la pneumonie sau la o simplă răceală.

În modelul computerizat realizat de cercetătorii de la Johns Hopkins Center for Health Security, totul a început cu câțiva fermieri care s-au prezentat la doctor pentru simptome asemănătoare pneumoniei. Apoi virusul a ajuns la comunitățile sărace din America de Sud, iar după șase luni virusul se extindea în toată lumea și provoca moartea a 65 de milioane de oameni.