Ca urmare a deciziei 417 a CCR, care statua că, la Înalta Curte de Casație și Justiție completurile de 3 judecători au fost constituite nelegal, în mai multe procese aflate pe rol avocații au cerut trimiterea cauzelor spre rejudecare. În replică, în anumite procese, judecătorii ICCJ au decis transmiterea de întrebări – de regulă patru – către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

În esență, avocații au cerut să li se explice cum se aplică decizia respectivă a CCR. Mai exact, ICCJ voia să afle dacă decizia CCR intră sau nu în contradicție cu dreptul european privitor la fraudele cu fonduri europene.

În punctul de vedere publicat azi, oficialii europeni arată că Uniunea Europeană nu are de intervenit asupra dreptului intern al statelor mebre, și deci nici în deciziile Curții Constituționale a României.

Veronel Rădulescu: „Consecința ar fi (…) anularea deciziei definitive”

„V-aș reaminti că primul dosar care a fost suspendat de ICCJ ca urmare a sesizării CJUE, cu cele 4 întrebări prealabile, care în esență înseamnă o solicitare către CJUE să admită ca ICCJ să nu respecte deciziile CCR.

Noutatea în această procedură este poziția CE care a fost exprimată în dosarul de care am amintit.

Comisia Europeană, prin reprezentanții legali ai acesteia, a propus președintelui și membrilor CJUE să răspundă în felul următor: Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Comisia are onoarea de a propune Curții să răspundă la întrebările preliminare după cum urmează:

  1. În împrejurări de drept și de fapt precum cele din cauza principală nici art. 19, alin. 1 din Tratatul Uniunii Europene, nici art 325, alin 1, art. 1, alin 1, lit a și b, art. 2, alin. 1 din Convenția elaborată în temeiul art. K3 din Tratatul UE privind protejarea intereselor financiare ale Comunității Europene și nici principiul securității juridice nu se opun unei decizii a Curții Constituționale care s-a pronunțat asupra legalității compunerii unor completuri de judecată.
  2. Cerința de independență consacrată de art. 19, alin. 1 din Tratatul UE interpretat din perspectiva art. 47 din Cartă nu interzice ca o instanță națională, în împrejurări precum cele din acțiunea principală, respectiv din acțiunea denumită de dvs. Gala Bute, să fie obligată în temeiul dreptului național să respecte o decizie a Curții Constituționale a statului membru al instanței naționale.

Acesta este răspunsul oficial al Comisiei Europene în dosarul nostru de la CJUE, care spune că instanța națională, repsectiv ICCJ, trebuie să respecte deciziile CCR conform dreptului intern, pentru că dreptul UE nu interzice acest lucru.

Noi lucrurile pe care le-ați auzit acum le-am spus, dar una este să le spună avocații și asta este să le spună Comisia Europeană prin reprezentanții ei. Eu mi-aș dori ca acest punct de vedere să cântărească mult și în deciziile pe care le vor da completurile de la ICCJ, pentru că am văzut că se tot suspendă procese și se trimit întrebări spre CJUE.

Consecința ar fi respingerea sesizării formulate de ICCJ și repunderea pe rol a cauzei, iar în virtutea deciziei CCR trebuie rejudeacte acele dosare, inclusiv anularea deciziei definitive”.

Iată concluziile:

5. CONCLUZII 79. Având în vedere toate consideraţiile de mai sus, Comisia are onoarea de a propune Curţii să răspundă la întrebările preliminare după cum urmează: 1. În împrejurări de drept şi de fapt precum cele din cauza principală, nic1 articolul 19 alineatul (1) din TUE, articolul 325 alineatul (1) din TFUE articolul l alineatul (l) literele (a) şi (b) şi articolul 2 alineatul (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din TUE, privind protejarea intereselor fmanciare ale Comunităţilor Europene, şi nici principiul securităţii juridice nu se opun unei decizii a Curţii Constituţionale care s-a pronunţat cu privire la legalitatea compunerii unor completuri de judecată, creând astfel premisele pentru admiterea unor căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive. 2. Cerinţa de independenţă consacrată la articolul 19 alineatul (1) din TUE, interpretat din perspectiva articolului 47 din cartă, nu interzice ca o instanţă naţională, în împrejurări precum cele din acţiunea principală, să fle obligată, în temeiul dreptului naţional, să respecte o decizie a curţii constituţionale a statului membru al instanţei naţionale, atunci când această decizie a fost pronunţată în urma unei proceduri care a fost iniţiată nu de una dintre părţile la acţiunea aflată pe rolul instanţei menţionate, ci de un organ al statului membru în cauză.

Iată documentul:

 

 

Te-ar putea interesa și: