Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi Marcel Lică au primit, pe 23 aprilie, mandate de arestare de câte 29 de zile în scandalul din arbitraj.
Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi Marcel Lică nu vor vedea „fanta de lumină” timp de 29 de zile. Judecătorii de la Tribunalul Argeş au decis pe 23 aprilie ca toţi inculpaţii din arbitraj reţinuţi miercuri să primească mandatul de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Avocaţii celor trei au anunţat că vor face apel, dar până acum singurul om de fotbal care a scăpat a fost Gigi Becali, după aproape două săptămâni de presiuni.
Ironie a sorţii: în 2004, Corpodean a validat un gol al echipei Dinamo într-un meci la Timişoara marcat dintr-un ofsaid flagrant, dar explicat ulterior de „specialişti” ca fiind, de fapt, inexistent, pentru că exista „fanta de lumină”. Acum, „fanta” respectivă a dispărut. „Naşul” şi Corleone au început să dea vina unul pe altul
Evenimentele de la Piteşti au tulburat şi mai mult apele din fotbalul românesc. Mircea Sandu, preşedintele FRF, susţine că „pentru aceşti oameni este imposibil să mai facă parte din fotbal, chiar dacă vor fi găsiţi nevinovaţi de justiţie”. Dumitru Dragomir îl consideră vinovat pentru cutremurul din fotbal chiar pe „Naşul”! „FRF, prin vocea lui Mircea Sandu, a cerut încă de acum doi ani organelor abilitate ca arbitrii şi oamenii de fotbal să fie urmăriţi. Sunt convins că au fost ascultate toate telefoanele. Al meu cred că e ascultat de cinci ani”, s-a văitat „Corleone”.
Scandalul nu se opreşte la şefii FRF şi LPF. Conducătorii celorlalte echipe din Liga I cer tot mai insistent retrogradarea clubului FC Argeş, beneficiar al „darurilor” făcute de Penescu, şi încep să se „toarne”. Gheorghe Bosânceanu, patronul echipei Farul, i-a acuzat ieri pe oficialii campioanei CFR Cluj că l-au mituit pe arbitrul Marius Avram la meciul de acum o săptămână! Grig a plecat. Vine Avram?
Postul de şef al CCA s-a transformat foarte rapid dintr-o funcţie foarte dorită într-o veritabilă sperietoare. Instalat acum o săptămână ca preşedinte interimar, timişoreanul Nicolae Grigorescu a renunţat ieri. „Demisia mea e statutară, altfel nu putea fi numit un alt preşedinte”, ne-a mărturisit Nicolae Grigorescu. Fostul asistent FIFA a declarat că nu este interesat de postul lui Costică Vâlcea. „N-am avut conflicte cu nimeni. Pur şi simplu nu pot conduce arbitrajul românesc. Sunt deja doi oameni care îşi doresc această funcţie”, ne-a mai declarat Grig.
FRF a anunţat că luni va lua în discuţie demisia lui Grigorescu. Pentru postul de şef al CCA sunt vehiculate în acest moment două nume: Vasile Avram şi Aron Huzu. Primul are cele mai mari şanse să-i succeadă lui Costică-Vâlcea.
TARIFE
Preţurile „corecte”
DNA Piteşti a făcut publice ieri preţurile pentru care Corpodean, Lică şi Savaniu ar fi fost de acord să se mânjească în folosul echipei lui Penescu. Corpodean e acuzat că a încasat 15.000 de dolari, precum şi diverse bunuri pentru a avantaja pe FC Argeş la jocul cu FC Vaslui. Savaniu a luat 3.000 de dolari pentru a favoriza gruparea piteşteană în meciul cu Oţelul, iar observatorul Lică a luat o „primă” de 2.000 de dolari.
ALARMĂ FALSĂ
Prunea a plecat bine-mersi de la Otopeni
Aproximativ 20 de jurnalişti au luat aseară cu asalt Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, aşteptând sosirea de la Viena a lui Florin Prunea, directorul departamentului „Relaţii Internaţionale” de la FRF. Potrivit unor informaţii vehiculate de surse judiciare, fostul portar al echipei naţionale urma să fie ridicat de procurorii anticorupţie, dus la sediul DNA - Piteşti şi audiat în cazul „Şpagă pentru arbitri”. Surprins de numărul mare de ziarişti şi de camere de televiziune, Prunea a întrebat: „Pentru mine aţi venit aici?”. Aflând motivul pentru care presa era prezentă la Otopeni, „eroul de la Cardiff” le-a reproşat ziariştilor: „Nu mai lansaţi, vă rog, asemenea zvonuri!”. Oficialul a plecat de la aeroport cu o maşină având însemnele Federaţiei Române de Fotbal. (Vlad Stoicescu)
CITIŢI ŞI:
UN ARBITRU ACUZĂ: „Trebuia să fii sub aripa lui Jean Pădureanu”