După ce a fost acuzată că este prea slabă, Cătălin Botezatu o apără pe fosta lui iubită şi spune că "nu sunt multe ca Bianca la trup".
Cătălin Botezatu se află, zilele acestea, pe litoral. Întrebat despre fosta lui iubită, designerul a devenit melancolic. "Au trecut clipele când ea era atât de disperată încât să vadă ce se întâmpla în presă, la 12 noaptea. Au trecut şi celelalte clipe, dar au rămas doar clipele frumoase alături de Bianca", a mărturisit Bote în emisiunea "Draga mea prietenă". Cât despre comportamentul fostei sale iubite, vedeta are numai vorbe bune. "Chiar dacă era supărată, chiar dacă era nervoasă, Bianca era extrem de pozitivă, extrem de vie. Era tot timpul foarte haioasă, chiar şi când era obosită sau era sâcâită puţin. Ea avea acel «ceva» pe care nu îl au toate femeile din lumea asta. Nu te plictiseai niciodată cu ea". Totuşi, după ce a declarat că mănâncă foarte puţin şi a slăbit vizibil, Bianca este acuzată că se înfometează. Designerul i-a luat apărarea fostei sale iubite devenite designer vestimentar, lăudându-i aspectul fizic. "Nu sunt multe ca Bianca la trup", a conchis, râzând, Cătălin Botezatu.