Ultimele luni au fost fără precedent pentru fiecare dintre noi, cei care nu credeam vreodată să-nvățăm a ne izola. Și asta în epoca exhibiționismului social. Prin urmare și-a făcut apariția un fenomen psihologic cunoscut: negarea. Atunci când trebuie să se confrunte cu un fenomen negativ, cu care nu vrea să aibă de-a face, omul încearcă să-l reprime, să-l anihileze, să-i nege existența.
Că vrem sau nu, virusul a existat și există. Nu atât de hiperdimensionat, dar nici atât de subestimat. Au fost momente mult mai dramatice, cu pandemii de ciumă. Una dintre ele, descrisă magistral de părintele lui Robinson Crusoe, Daniel Defoe, în „Jurnal din Anul Ciumei”.
Englezul scrie despre „Moartea Neagră”, care a lovit Londra, în 1665. Însă, scriitorul avea doar cinci ani în acea vreme și a început să lucreze la cartea sa, bineînțeles, la maturitate, atunci când și-a scormonit memoria și a umblat prin documentele și mărturiile lăsate posterității de supraviețuitori.
De sperat că Defoe s-a lovit de cât mai puține fake news-uri când a conceput lucrarea. Revenind la vremurile coronavirusului, unele bombardate de informații mai rău ca Varșovia și Manila în cel de-Al Doilea Război Mondial, câteodață îți vine să spui ca francezul: „Pas de nouvelles, bonnes nouvelles”. Adică, dacă nu ai vești, astea-s vești bune.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
