Nu ne mai săturăm de maşini second-hand

Registrul Auto Român a înregistrat în luna august peste 44.000 de maşini second-hand aduse din afara ţării, mai precis din alte state ale Uniunii Europene.

Dacă, în luna iulie, Direcţia Regim Permise şi Înmatriculări anunţa că, pentru prima dată în istorie, înmatriculările de maşini secondhand le-au întrecut ca număr pe cele de maşini noi, luna trecută s-a înregistrat un nou record. Numărul autovehiculelor rulate aduse din afară care au trecut pragul RAR în august a fost cu 11.000 mai mare decât în iulie.

Avalanşa de maşini second-hand aduse, cel mai frecvent, din Germania, Franţa sau Italia s-a declanşat odată cu intrarea în vigoare a noii taxe auto, la 1 iulie. Numărul-record de autoturisme second-hand importate în ultima perioadă a blocat activitatea instituţiilor care se ocupă de verificarea autovehiculelor sau de calcularea taxei auto. În urmă cu câteva zile, EVZ semnala că la RAR se fac deja programări pentru luna noiembrie. Numărul de programări a ajuns în iulie la aproape 140.000, de două ori mai mult decât în mai sau iunie. Situaţii similare sunt întâlnite şi la oficiile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Soluţii pentru aglomeraţie

Deciziile de calcul privind taxa auto ar trebui eliberate în 2 zile pentru persoane fizice, însă cozile interminabile fac ca de multe ori aceasta să întârzie chiar şi o săptămână. Încasările din taxa auto au fost în iulie de aproximativ 42 de milioane de euro, cu mult peste aşteptări.

RAR a anunţat că a prelungit, de la 1 septembrie, programul zilnic de lucru la sediile din ţară cu două ore. În plus, reprezentanţii RAR lucrează şi sâmbătă, între orele 8.00 şi 14.00, pentru a face faţă solicitărilor. ANAF încearcă să elimine cozile de la ghişee prin implementarea unui program online care să ofere firmelor de leasing decizia de calcul. ÎNCERCĂRI

Senatorii vor eliminarea taxei auto Senatorii din comisiile de buget şi de administraţie au amendat ieri ordonanţa prin care a fost introdusă taxa auto. Prin aceste modificări, senatorii au eliminat taxa de poluare aflată în vigoare şi solicită ca banii încasaţi din taxă să fie restituiţi, ţinându-se cont de inflaţie. Senatul nu este însă cameră decizională pentru această lege. Guvernul nu-şi face prea mari griji.

„Deocamdată, vorbim doar de votul din comisia de specialitate şi aşteptăm votul din plenul Senatului. Să nu uităm însă că, în cazul acestui act normativ, nu Senatul este Cameră decizională, ci Camera Deputaţilor“, a afirmat purtătorul de cuvânt al executivului, Camelia Spătaru. În luna iulie a fost restituită, ca diferenţă de taxă, o sumă de aproximativ 2,3 milioane de euro.

44.115 de maşini aduse din state UE au fost verificate de Registrul Auto Român în luna august