Profesorul universitar a fost arestat în urmă cu cinci ani din cauza unei sume de 80 de dolari pe care ar fi încasat-o de la un criminal de profesie. Balo susține însă că e victima sistemului judiciar chinez și susține că perioada petrecută în închisorile din China este un coșmar. Acesta a cerut prin reprezentații săi legali să fie adus în România pentru a-și ispăși pedeapsa aici.

Mai jos, aveți comunicatul Ministerului Justiției:

Ministrul justiției a luat act de situația domnului Marius Balo, românul care ispășește o pedeapsă cu închisoare în Republica Populară Chineză, în urma scrisorii recent trimise de reprezentanți legali ai acestuia.

Imediat ce cazul a fost semnalat ministrului justiției, doamna Ana Birchall a luat legătura cu Ministerul Afacerilor Externe pentru gestionarea eforturilor României în plan juridic și în plan diplomatic, în acest caz.

Ministerul Justiției depune toate eforturile privind obținerea tuturor elementelor legale necesare care să permită declanșarea etapei judiciare a procedurii de transfer a cetățeanului român, în contextul cooperării judiciare internaționale.

Ministerul Justiției îi asigură pe reprezentanții legali ai cetățeanului român că va continua să întreprindă toate demersurile legale necesare, astfel încât situația domnului Marius Balo să fie cât mai grabnic soluționată, cu respectarea deplină a drepturilor sale”.

Te-ar putea interesa și: