Novak Djokovic este unul dintre cei mai bogați jucători de tenis din istorie. El a încasat din acest sport peste 175 de milioane de dolari. Cu toate acestea, conturile sale sunt goale.
Novak Djokovic este unul dintre cei mai bogați jucători de tenis din istorie. El conduce topul primilor zece tenismeni în ceea ce privește câștigurile din acest sport. La 35 de ani, sârbul este primul tenismen care atinge suma de 160 de milioane de dolari.
În acest an, pentru victoria din finala US Open, a primit o sumă fabuloasă. Marele trofeu i-a adus 2.760.000 de euro. Sumele încasate în 2023 din tenis au fost de peste 10 milioane de dolari. La acești bani se adaugă și contractele de sponsorizare, de imagine și reclamele.
Chiar dacă este pe primul loc în topul celor mai bogați jucători de tenis din istorie, el nu are foarte mulți bani în conturi. Novak Djokovic spune că are 900 de euro, bani pe care îi avea și la începutul anului. Jucătorul de tenis investește tot ce câștigă, însă consideră că banii care îi are în conturi îi sunt suficienți pentru a se putea întreține.
„Dacă mă uit la banii mei din bancă, am ce aveam la începutul anului: 900 de euro. Investesc ce câștig. Nu am sponsorizări foarte mari. Nu am nimic salvat. Am suficient cât să mă întrețin”, a spus Djokovic pentru Corriere dello Sport.
În opinia lui Novak Djokovic, doar jucătorii de top se pot întreține din tenis
Sportivul spune că toți cei care s-au apucat de tenis au întâmpinat probleme financiare la începutul carierei. Lipsa banilor este o mare piedică la început de drum și există riscuri să nu își poate susțină financiar turneele.
Novak Djokovic a enumerat cheltuielile pe care le au jucătorii de tenis atunci când merg în turneu și nu numai. Ei trebuie să plătească antrenorii, călătoria, dar și terenul unde se pot antrena. Tenismenul spune că doar 400 de jucători se pot întreține din acest sport.
„La începutul carierei, ai probleme financiare imense. Există mereu riscul să nu poți participa la un turneu din cauza lipsei banilor. Înțeleg perfect prin ce trec cei care sunt la început de drum. Sportivii trebuie să-și plătească și antrenorii, trebuie să călătorească, trebuie să-și plătească terenurile de antrenament. Nu e ușor. Sunt doar 400 de jucători care se pot întreține din tenis. Foarte puțin pentru un sport precu al nostru”, a transmis Novak Djokovic.
Jucătorii de tenis ar putea primi salariu
Cuvintele lui Novak Djokovic au fost auzite de oficialii din ATP, iar lucrurile ar putea să se schimbe din 2024. Începând de anul viitor, jucătorii aflați în top 50 ATP vor primi salarii anuale, în funcție de locul ocupat. La aceste sume se adaugă și premiile de la competiții.
Primii 100 de jucători ai lumii vor fi recompensați cu câte 300.000 de dolari/an. Sportivii clasați între 101 și 175 vor fi recompensați cu câte 150.000 de dolari. i aflați în ierarhie între locurile 176 și 250 vor primi câte 75.000 de dolari.
Reprezentanții ATP iau în calcul și bonusuri pentru jucătorii accidentați. Sumele ar putea ajunge până la 200.000 de dolari, în funcție de perioada în care nu vor putea să activeze.