Evenimentul Zilei > Actualitate > Noul SUV Honda CR-V vine la Bucureşti
Noul SUV Honda CR-V vine la Bucureşti

Noul SUV Honda CR-V vine la Bucureşti

A patra generaţie a gamei Honda CR-V, expusă la începutul acestei luni la Salonul auto de la Paris, va fi prezentată vineri, la Bucureşti.

La fel ca şi noul Range Rover, prima vedetă a celei mai recente ediţii „Mondial de l’Automobile” care a ajuns în România, SUV-ul japonez va apărea în showroom-urile autohtone abia la sfârşitului acestui an.

Din raţiuni superioare, Honda s-a străduit să plaseze CR-V-ul mai aproape de segmentul premium – Audi Q5, BMW X3 -, aşadar, deasupra unor modele precum VW Tiguan, Toyota RAV4, Ford Kuga şi (mai nou) Mazda CX-5.

Pe de altă parte, la nivelul dimensiunilor exterioare, noul CR-V (galerie foto şi video AICI) este, practic, neschimbat: 4,57 metri lungime, 1,82 metri lăţime. Înălţimea a scăzut cu trei centimetri (până la 1,64 metri).

Interesant este că noul SUV pare, chiar şi aşa, mult mai masiv decât fosta generaţie. De vină nu poate fi decât designul atribuit de responsabilii mărcii.

La momentul debutului comercial, a patra generaţie Honda CR-V va fi pusă în mişcare de două motoare care şi-au făcut bine treaba şi pe precedenta: „benzinarul” 2.0 i-VTEC (155 CP) şi turbodiesel-ul 2.2 i-DTEC (150 CP).

O premieră pentru Honda CR-V va fi varianta cu tracţiune faţă, una care, graţie preţului inferior celei 4×4, ar trebui să lărgească baza de clienţi a SUV-ului japonez. Cel puţin în teorie.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: