Noul Renault Scenic Conquest

Tăinuitor.

În monovolumul Renault Scenic Conquest poţi ascunde aproape orice, oriunde.

Seria Scenic Conquest vine să aducă un plus de culoare în oferta de monovolume Renault. Când spunem culoare nu ne gândim, desigur, la nuanţa specială Orange Cayenne, care poartă numele unui celebru SUV premium nemţesc.

Francezii au pregătit Conquestul pentru a face faţă concurenţ ei cu mult mai îndrăgitele (de cei în căutare de spaţiu) SUVuri. Garda la sol a fost mărită (cu doi centimetri), iar părţile inferioare ale caroseriei au fost îmbrăcate în apărătoare de plastic. Ansamblul aminteşte de defunctul Scenic RX4, un monovolum 4x4.

De data aceasta, tracţiunea integrală nu este prezentă, dar transformările punctate anterior chiar permit maşinii să se descurce în teren greu. Chiar în zilele efectuării testului, strada pe care locuiesc a fost distrusă pentru schimbarea unor racorduri de canalizare, iar Conquestul nu a avut nicio problemă să depăşească nişte gropi teribile. Dieselul de 1.9 litri asigură un cuplu consistent de la turaţii mici, lucru care garantează o lejeritate sporită în traficul urban.

Unul dintre marile atuuri ale Conquestului este prezenţa unui număr incredibil de spaţii de depozitare, în aproape toate locurile în care te aştepţi să le găseşti, dar şi în destule în care nici nu te-ai gândi să le descoperi - în bord, sub bord, sub scaune, în scaune, sub podea, în cotiera culisabilă etc.

Dotări din belşug

Numărul „infinit“ de spaţii utile de depozitare e concurat cu oarecare succes de cel al dotărilor. Scenic, unul dintre numeroasele modele Renault notate de-a lungul timpului cu cinci stele la testul de siguranţă a pasagerilor Euro NCAP, deţine o baterie completă de airbaguri.

Sistemele ABS şi AFU se asigură că maşina se va opri în siguranţă chiar şi în situaţii de urgenţă. Un minus pentru frânele supraasistate (specifice Renault) şi deloc progresive, care necesită o perioadă de acomodare îndelungată.

Lunga listă de echipamente cuprinde, între altele, sistem automat de climatizare, geamuri electrice, oglinzi rabatabile electric, tempomat şi limitator de viteză, închidere centralizată şi demaraj cu card, radio-CD (MP3) cu comenzi la volan, proiectoare ceaţă, computer de bord.