Noul Coronavirus a provocat o agitație de nemaivăzut pe întreg mapamondul. Politicienii de la noi nu sunt scutiți nici ei de îngrijorare, mai ales că acest virus ar putea da o lovitură puternică chiar în prag de alegeri.
Clasa politică se pregătește de alegerile locale dar noul Coronovirus ar putea da peste cap toate calculele făcute până acum. Premierul interimar Ludovic Orban i-a invitat pe liderii partidelor politice pentru a discuta despre data alegerilor locale. Discuțiile vor avea loc marți, la Palatul Victoria, de la ora 17, conform unor surse politice.
Până în acest moment se iau în calcul datele de 14 și 21 iunie, însă ar pute fi probleme din cauza BAC-ului, care începe pe 15 iunie. Pe 31 mai și pe 7 iunie sunt Rusaliile, sărbători care vin la pachet cu minivacanțe, motiv pentru care datele respective nu sunt luate în calcul.
În aceste condiții, se iau în calculduminicile din 24 mai, 14 iunie si 21 iunie pentru desfasurarea alegerilor locale.
Noul Coronavirus ar putea însă da peste cap toate calculele mai ales că, dacă această epidemie nu se va opri, atunci va fi o mare problemă pentru desfășurarea alegerilor. Cum o campanie împlică o desfășurare masivă de forțe, cu manifestații și evenimente de mare amploare, sursele politice susțin că virusul COVID-19 ar putea duce la amânarea alegerilor locale.