Majoritatea parlamentară a impus trecerea prin Parlament - cu emoții, contracarate de binecunoscutele aranjamente, a Legii de modificare a Codului penal. Pe scena noastră politico-mediatică, momentul a stîrnit o ditamai vălvîtaia: proteste năstrușnice ale Opoziției în Parlament, prin punerea în scenă a instrumentelor Circului Mare din Moscova, demonstrații în Piața Victoriei, înlocuite în ultimele zile cu blocarea trecerilor de pietoni, spre disperarea conducătorilor auto și satisfacția agenților de circulație, care își găsesc un rost pe lumea asta, declarații tari, deși măcinate de clișee, ale lui Klaus Iohannis, somarea Puterilor Garante să-și exprime poziția, după tradiționalul obicei al pămîntului fanariot, vaiete de parcă ar fi venit deja ceea ce clanurile de pămînteni din serialul The 100, Sezonul patru, spre sfîrșit, numesc Pamphilia, Radiațiile provocatoare de Apocalipsă, controverse isterice la talk show-uri.

Codul penal e după Constituție al doilea document important pentru viața social-politică a unei țări. În Codul penal se reflectă chiar și esența unui regim. Un regim autocratic va impune un Cod penal represiv, dînd curs obsesiei de ordine vecină cu cea de cazarmă, care, potrivit dictatorilor, trebuie să domine și viața civilă. Un regim democratic autentic va pune accent pe un Cod liberal, permisiv, esențialmente preocupat de respectarea drepturilor individuale. Fără a pune în discuție ordinea publică, el izvorăște din credința că individul are întîietate în fața Statului.

De aceea, peste tot în lumea democratică adoptarea unui nou Cod penal sau chiar modificarea celui existent, cînd e vorba de modificări de profunzime, stîrnește controverse aprinse, dezbateri naționale, polemici pro și contra.

Judecînd după tulburarea produsă de Legea de modificare a Codului penal, opinia publică de la noi s-a racordat la acest înalt standard al societăților evoluate din punct de vedere democratic.

Așa să fie?

Mai întîi despre ce s-a discutat cu atîta patimă, vecină deseori încăierării.

 

Forțele care se opun modificărilor, înțelegînd prin asta Opoziția politică, Opoziția din stradă, Președintele României, presa TeFeListă, au redus modificările la măsurile în favoarea corupților. Forțele care au impus modificările, înțelegînd prin asta Coaliția PSD-ALDE, presa anti-Binom, au redus modificările la măsurile cerute de curmarea abuzurilor, de respectarea drepturilor omului.

Doar la atît?

Un Cod penal dă seamă, după cum spuneam mai sus, de politica penală a unui regim. Pe lîngă viziunea asupra relației Individ-Stat, politica penală dă seamă și de pericolele majore de la un moment dat pentru siguranța societății. Dacă, la un moment dat, traficul de droguri atinge nivelul unui pericol național, Codul penal va veni cu o înăsprire a pedepselor în cazul infracțiunii de trafic de droguri. Nici majoritatea parlamentară, dar nici Opoziția nu s-au referit o clipă la această chestiune fundamentală, una dintre chestiunile care trebuie abordate inevitabil cînd se discută un nou Cod penal sau modificările la Codul penal: sînt modificările aduse și propuse de Coaliția PSD-ALDE expresia unei politici penale represive sau dimpotrivă a unei politici penale liberale?

La această întrebare nu ne-au răspuns în primul rînd inițiatorii modificărilor.

De ce au inițiat aceste modificări? De ce au ținut neapărat să le treacă prin Parlament în viteză?

Nici adversarii modificărilor nu s-au referit la această chestiune. În afară de denunțarea clișeu – Un Cod penal cu dedicație, conceput astfel încît să favorizeze corupții –, Opoziția politică, Opoziția din stradă și cea din presă n-au făcut alte observații fundamentale la modificări.

Modificările la Codul penal se impuneau însă dintr-un motiv simplu. La confruntarea cu viața, Codul penal din 2009 și-a dezvăluit multe slăbiciuni. Cele mai multe provocate de formula asumării răspunderii. Unele însă și pentru că orice document juridic, document produs de om, se dovedește ulterior, la confruntarea cu viața, neputincios să acopere toate problemele și situațiile. Din acest punct de vedere, modificările erau necesare. Inițiatorii modificărilor nu ne-au justificat prin asta inițiativa modificărilor, nu ne-au arătat ce elemente din Codul penal intraseră în conflict cu viața la aplicarea în practică. De aici sentimentul încercat de opinia publică, la fel ca în cazul Ordonanței 13, că modificările sînt rezultatul unei impuneri de către majoritate a unor măsuri numai și numai pentru că așa vrea ea, majoritatea.

Modificările la Codul penal sînt chestiuni mult mai complicate și mai complexe decît se crede. Modificarea unui articol trebuie să țină cont de alte articole, mai mult sau mai puțin modificate. Rezultatul trebuie să fie un document armonios, logic. Au ținut cont modificările la Codul penal de această legitate? La această întrebare au evitat să răspundă și inițiatorii și adversarii modificărilor. Opoziția s-a concentrat exclusiv pe așa-zisele modificări cu dedicație pentru Liviu Dragnea și alți lideri PSD. Numai că principala obiecție adusă acestor modificări nu e alta decît cea adusă Codului Penal în 2009, cînd documentul a fost adoptat prin asumarea răspunderii de către guvernul Boc. La vremea respectivă m-am numărat printre cei care au avertizat că un document de importanța Codului penal trebuie să fie rodul unei lungi și competente dezbateri în Parlament și în opinia publică. Nu numai pentru că așa cer normele democrației, ci și pentru că așa cer normele unui document care trebuie aplicat în viață. Evenimentele ulterioare au dovedit că adoptarea prin asumarea răspunderii a fost un dezastru. Codul penal a fost lipsit de contribuția semnificativă adusă de dezbaterile parlamentare și din spațiul public. Pe parcursul dezbaterilor, parlamentarii fac observații din punctul de vedere al realității, realitate pe care niciodată cîţiva oameni, oricît de inteligenți ar fi, nu vor putea s-o cuprindă într-un document legislativ. Absența dezbaterilor a dus la un Cod penal care și-a arătat la confruntarea cu viața mari slăbiciuni, toate provenind din neluarea în calcul a tuturor nuanțelor.

Modificările la Codul penal au fost și ele sub semnul lui Pe repede înainte.

Opoziția n-a vizat confruntarea Codului cu viața, ci exclusiv bătălia politică. Prin urmare, în locul amendamentelor și observațiilor ținînd de necesitatea ca modificările să producă un Cod penal mai bun decît cel ivit prin asumarea răspunderii, Opoziția a făcut scandal mediatic, a atacat însăși ideea de modificări ale Codului penal, cînd, așa cum arătam mai sus, modificările erau impuse de viață. Codurile penale sau modificările la Codurile penale presupun participarea unor mari specialiști. Inutil să mai reamintesc adevărul că pe vremea lui Nicolae Ceaușescu la Codul penal au lucrat cei mai mari penaliști români de la vremea respectivă. Nu mai sînt în România de azi mari specialiști în Dreptul penal? Dacă da, au fost ei consultați sau chiar invitați să se implice direct în modificările la Codul penal? Nu știm dacă aceste modificări vor deveni vreodată realitate juridică. Discutarea de către CCR a fost programată abia în septembrie 2018. Sînt sigur că CCR va cere modificări la modificări.

 Sigur este însă că felul în care au fost discutate și adoptate aceste modificări ne îndeamnă să credem că, aplicat în viață, noul Cod penal, rezultat al modificărilor impuse de Parlament, va fi la fel de prost ca și cel din 2009. Și o parte din vină o are și Opoziția, care a politizat pînă la neghiobie dezbaterea modificărilor.